Parc Industrial în zona centrului comercial din sudul Târgu Jiului

O firmă privată va deschide o fabrică de pungi de plastic în zona CET din Târgu Jiu. Autorităţile locale spun că zona va fi transformată într-un Parc Industrial după ce vor fi rezolvate problemele cu titlurile de proprietate ale cetăţenilor. „Se lucrează în zona CET. În momentul de faţă, noi suntem în faza în care noi trebuie să dăm titlurile de proprietate la cetăţenii care au avut pământ în CET. O suprafaţă din fostul CET ne aparţine, iar în momentul în care cetăţenii vor avea titlul de proprietate altfel se va discuta cu viitorii investitori”, a declarat Florin Cârciumaru. Autorităţile locale au valorificat suprafaţa care aparţine primăriei. Primarul a anunţat că în zona CET va fi deschisă o fabrică de confecţionat pungi de plastic. „La ora actuală pe spaţiile pe care le-am avut şi am avut posibilitatea de a le vinde sau acolo unde am avut posibilitatea să dăm terenul care ne aparţine, pot să spun că se lucrează, se vede. Un investitor a achiziţionat o clădire în care va face o fabrică ce va produce pungi de plastic. Deja se lucrează la amenajarea acesteia. Am înţeles că vor fi între 30- 50 de angajaţi”, a precizat Florin Cârciumaru.

Tot în zona de sud a Târgu Jiului a fost deschis, anul trecut, şi cel mai mare centrul comercial din municipiu.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: