CE Oltenia a minţit că va face brichete în martie! Nici nu a luat avizele!

Fabrica de brichetare de la Cătunele trebuia să fie inaugurată luna aceasta, dacă ar fi să judecăm după anunţul CE Oltenia de la mijlocul lunii trecute, publicat chiar în ziarul companiei. Deşi compania spunea în februarie 2015 că în martie linia de brichetare e gata, la ora actuală nu doar că nu e construită fabrica, dar nici măcar nu sunt luate avizele. Licitaţia pentru construirea liniei de brichetare a cărbunelui a fost atribuită firmei Adumit Company SRL, unde acţionari sunt persoane asociate într-o altă firmă cu fiul lui Ciurel.

Administraţia CE Oltenia anunţa în februarie 2015 că din luna martie a acestui an va fi pusă în funcţiune linia de brichetare de la Cătunele.“În luna martie se va pune în funcţiune linia, aşadar anul acesta cu siguranţă se vor produce brichete la Lupoaia. În prima fază a proiectului se va începe cu un efectiv de 10-15 muncitori, iar în funcţie de comenzi se va suplimenta numărul de muncitori“, era anunţul administraţiei într-o ştire din ediţia de februarie a ziarului companiei.

brichetare

CAPTURĂ ZIARUL COMPANIEI

Fabrica de brichetare ar urma să fie realizată în sediul fostei Mine Lupoaia şi se tot vorbeşte de demararea acestui proiect de doi ani încoace. Autorităţile locale din Cătunele, pe raza căreia se află clădirea, au spus că, deocamdată, administraţia CE Oltenia nu a primit autorizaţia de la primărie, ci doar s-a interesat de ce documente este nevoie pentru obţinerea avizelor şi acordurilor de la diverse instituţii. Astfel stând lucrurile, şansele sunt reduse ca de luna aceasta să fie pusă în funcţie făbricuţa. “Nu au făcut nimic deocamdată pentru fabrica de brichetare. Nu ştiu prea multe secrete ale lor, dar ştiu că se va face fabrica. De dimineaţă s-a prezentat un director de la carieră pentru a vedea ce avize şi acorduri trebuiesc, pentru a scoate autorizaţia. Acum trebuie să meargă pe la ISU, Mediu, Sanepid, pe la toate forurile care dau avizele şi acordurile”, a spus primarul din Cătunele, Florinel Ţuilă.  

Licitaţia pentru construirea liniei de brichetare a cărbunelui a fost atribuită firmei Adumit Company SRL, unde acţionari sunt Dumitru Ştefuţi şi Adrian Niculescu. Această societate este şi sponsor la Clubul Energia. Licitaţia pentru lucrările de construcţii clădiri industriale s-a ridicat la peste 2.5 milioane de lei, fără TVA iar pentru achiziţionarea liniei tehnologice de fabricare a brichetelor pe bază de lignit CE Oltenia a alocat suma de 1,38 milioane de lei.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: