Parc industrial pe 10 hectare într-o comună din Gorj

Consiliul Județean Gorj vrea să obțină de la Primăria Stănești aproximativ 10 hectare de teren pentru realizarea unui parc industrial. Autoritățile locale au identificat deja terenul care să se preteze pentru un depozit de selectare a deșeurilor, căci asta se va face aici. Investiția ar crea aproximativ 100 de locuri de muncă și prioritate vor avea cetățenii din Stănești.

Imediat după ce au primit solicitarea de la Consiliul Județean, autoritățile locale din comuna Stănești s-au și pus pe treabă.

Au identificat mai multe zone care respectă cerințele și speră că acesta va fi un prim pas în dezvoltarea comunei. ”Cei de la Consiliul Județean au venit cu o propunere pentru 10 hectare de teren ca să realizeze un parc industrial. Noi am identificat deja terenurile și ne dorim din suflet să se concretizeze acest proiect. Vor să facă aici un parc industrial pentru selectarea deșeurilor, au venit să vadă terenurile identificate, iar noi aprofundăm acest proiect. Noi le-am prezentat două locații și au fost mulțumiți de ambele”, a declarat Constantin Bicheru, primarul din comuna Stănești.

Autoritățile locale se bucură că în comună se vor crea aproximativ 100 de locuri de muncă, însă vor să analizeze îndeaproape acest proiect, ca nu cumva în viitor să producă efecte nedorite. ”Noi analizăm foarte bine această oportunitate pentru comuna noastră. Se vor crea aproximativ 100 de locuri de muncă, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Noi studiem foarte bine această oportunitate, ca în viitor să nu avem efecte negative. Vrem să mergem să vizităm un parc industrial de acest gen din țară ca să vedem exact cum stau lucrurile și ce presupune”, a mai spus primarul din Stănești.

Și la Turceni se dorește realizarea unui parc industrial pe o suprafață de 80 hectare.

Vizualizări: 12,298

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: