Parlamentarii nu susțin transferarea terenurilor distruse de minerit la primării

Parlamentarul de Gorj, Ion  Iordache, îi liniștește pe primari în privința preluării terenurilor devastate de minerit. Totul după ce șeful CE Oltenia, Daniel Burlan, a declarat zilele trecute că se caută soluții pentru cedarea terenurilor cu titlu gratuit la primării, în vederea atragerii de fonduri pentru refacerea lor.

Iordache spune că nimeni nu-i poate obliga pe primari să preia terenurile  care, acum, sunt pline de cratere și lacuri. În județul Gorj sunt zeci de mii de hectare în această situație.

”Nu știu exact la ce procedură se referea domnul Burlan. Noi am făcut niște demersuri, prin care primarii intenționau să preia anumite terenuri de la CEO, în scopul dezvoltării unor proiecte ale primăriilor. Asta nu înseamnă că trebuie să preia terenurile devastate. Nu se poate așa ceva și nu poate nimeni să-i oblige pe primari să preia terenurile în acest fel. Nu trebuie să se alarmeze nimeni, lucrurile nu vor sta așa cum vrea o anumită persoană. Nu vom accepta așa ceva”, a spus Ion Iordache, la Radio Târgu Jiu.

Deputatul USR-PLUS Radu Miruță crede că este o glumă ideea ca terenurile să fie predate devastate primăriilor. ”Din punctul meu de vedere, primăriile nu au capacitatea de a  face așa ceva. Trebuie cercetat exact care este cadrul legal. Pe mine mă interesează ca acele trenuri să fie refolosite. Dacă treaba asta este pasată primăriilor, mie mi se pare a fi o glumă. Mai degrabă CEO ar trebui să facă acest lucru. Cred că vor exista ceva finanțări pentru ca aceste terenuri să fie refăcute”, a spus Radu Miruță.

Deputatul social-democrat, Mihai Weber, liderul PSD Gorj, spune că primăriile abia mai au bani de funcționare, cât despre refacerea acestor terenuri, nici vorbă. ”Eu cred că obligația este a celui care a exploatat zona respectivă. Apoi să fie predat autorităților locale. De unde unde să mai scoată și oamenii aceștia bani, când abia mai fac față cheltuielilor curente. Sunt localități care nu au bani nici pentru zona socială”, a spus Mihai Weber.

Complexul Energetic Oltenia ar putea preda primăriilor suprafețele de teren pe care nu le mai folosește și care au fost afectate de activitatea minieră. “Suprafețele sunt foarte mari. În acest moment, există un grup în zona guvernamentală care lucrează la un proiect de lege prin care aceste terenuri care sunt libere de sarcini, în stadiul în care se află, să poată fi cedate cu titlu gratuit autorităților locale, în vederea dezvoltării de activități economice pe terenurile respective”, a spus managerul Daniel Burlan la Tele3.

Burlan a explicat că primăriile ar putea atrage bani din Fondul de Tranziție Justă pentru refacerea terenurilor, ceea ce compania minieră nu poate face, deoarece companiile aflate în dificultate nu sunt eligibile.

Vizualizări: 1,538

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: