Pârvulescu rămâne după gratii

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins solicitarea fostului primar din Fărcăşeşti de a-l elibera din spatele gratiilor, la aproape un an de când a fost încătuşat. Constantin Pârvulescu a solicitat acest lucru la Tribunalul Gorj, judecătorii respingându-i, pentru prima dată anul acesta, solicitarea, decizia lor fiind atacată cu recurs apoi. Fostul edil a pierdut însă şi la Craiova, acolo unde a depus cereri peste cereri pentru a fi judecat în stare de libertate. El este acuzat de luare de mită, procesul său fiind unul în care trebuie audiaţi circa 100 de martori. Dosarul a fost instrumentat de DNA Craiova, iar până acum de abia au fost audiaţi jumătate dintre cei care vor trebui să depună mărturie în faţa magistraţilor. Pârvulescu este acuzat că din 2004 şi până în momentul arestării sale, ca primar, ar fi primit şpăgi în valoare de aproape 400.000 de euro de la o firmă care primea contractele Primăriei Fărcăşeşti „cu dedicaţie”.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: