Păstrează tradiţiile în arta decorativă

Daciana Ungureanu este de 14 de zile instructor de pictură la secţia externă din Novaci a Şcolii Populare din Târgu Jiu. În cadrul acesteia Daciana Ungureanu îi învaţă pe cei mici arta decorativă. La secţia din Novaci 36 de elevi de la şcolile generale din Pociovaliştea şi Crasna descoperă atât tradiţiile înaintaşilor, cât şi dragostea pentru arta decorativă românească.

De nenumărate ori publicul a avut ocazia să-i cunoască operele, pe parcursul expoziţiilor organizate în cadrul târgurilor deschise în municipiul Târgu Jiu. „Am participat la expoziţii organizate de Şcoala Populară de Artă sau de Primăria Municipiului Târgu Jiu cu vase de ceramică pictate cu motive decorative tradiţionale româneşti”, spune Daciana Ungureanu.

Deşi a terminat facultatea de inginerie, Daciana Ungureanu nu a lucrat niciodată ca inginer. După terminarea facultăţii şi-a descoperit pasiunea pentru arta decorativă, pentru care s-a şi înscris la cea de-a doua facultate, în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”. „Studiez pictura în cadrul secţiei de Istorie şi Pedagogia Artelor din Târgu Jiu. La ora actuală sunt studentă în anul II”, spune Daciana. Cu toate acestea, este un autodidact, învăţând şi descoperind de una singură tainele artelor decorative. „Am început cu pictura pe ceramică. În acest sens am cumpărat tot felul de albume şi de reviste. Am realizat şi o serie de reproduceri după Picasso, care îmi place foarte mult”, afirmă aceasta. Cu cât a studiat mai mult, Daciana Ungureanu a devenit „un artist cu o putere de creaţie debordantă, dublat de un rafinament pe măsură”, aşa cum o denumeşte profesorul Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare din Târgu Jiu.

Motive tradiţionale

Motivele care apar frecvent pe vasele pictate de Daciana Ungureanu pe vasele de lut ars sunt preluate de pe ii şi de pe covoarele ţărăneşti. Din lucrările sale izvorăsc culorile naturale, calde, fiind apreciate de fiecare persoană. Dar munca acesteia nu se opreşte aici. „Eu personal am realizat şi lucrări de colaj din reviste şi ziare, panouri decorative realizate din diferitelor materiale, din piele sau din sfoară. Am realizat şi picturi rupestre. Mă atrage genul acesta oarecum primitiv. Desenul este unul simplu şi sugestiv, cu o singură linie putând sugera foarte multe. Îmi plac, de asemenea culorile naturale care se folosesc în aceste picturi, precum ocru-roşu, gri-violet sau alb”, menţionează Daciana. În munca sa a atacat şi capitolul vestimentaţie. Cu creativitatea de care dă dovadă, aceasta a realizat genţi din piele, veste sau cămăşi din in.

Dragostea pentru tradiţii este insuflată la fiecare curs elevilor înscrişi la secţia externă de arte decorative. În opinia artistei Daciana Ungureanu este foarte important ca cei mici să îşi cunoască tradiţiile ca să ştie de unde pleacă, ca mai apoi să ştie ce vor să facă şi încotro să se îndrepte. „Este un începui de drum către cultură. Trebuie să se formeze iubind ceea ce a avut poporul român bun de-a lungul timpului”, afirmă Daciana Ungureanu. Micii creatori au ocazia să îşi expună creaţiile cu ocazia sărbătorilor din an.

„Urmează să participăm la un concurs între şcolile populare ce se va derula la Brăila. Ce mici o să aibă ocazia să îşi expună creaţiile în pragul zilei de 1 iunie, când o să aibă loc şi evaluarea de sfârşit de an”, mai spune artista.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: