Pavel e din nou primar la Peștișani

Verdictul favorabil pe care l-a obținut edilul suspendat al comunei Peștișani la instanța supremă i-a dat acestuia posibilitatea ca de vineri să revină în funcția de primar al localității amintite, el urmând să își intre efectiv în pâine de azi. Completul de cinci judecători a respins contestația Parchetului prin care procurorii cereau prelungirea unor restricții pentru Florin Pavel, în urma deciziei respective edilul având dreptul legal să revină în funcția de primar, lucru pe care l-a și făcut.

Vineri a fost însă mai mult o zi de acomodare, mai ales că, până acum, nu a avut voie să ia legătura nici cu martorii din dosar, dar nici cu angajații Primăriei. „A fost o zi mai mult de interviuri, pentru că a venit foarte multă presă care să mă întrebe ce fac și dacă merg din nou la Primărie. Am trecut pe la birou, dar nu am stat foarte mult timp pentru că nu am avut acest timp. În schimb, în week-end, m-am ocupat de niște treburi gospodărești de prin comună, ceva probleme pe la iluminatul public, iar de luni cred că voi reveni din plin la birou”, a spus Florin Pavel.

Primarul revine la muncă pentru prima dată de la arestarea sa preventivă, lucru care s-a întâmplat în 2012, a doua zi după ce a depus pentru a treia oară jurământul de credință, Pavel mai fiind și anterior edil al comunei Peștișani. Pavel a fost trimis în judecată pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, pentru două fapte de luare de mită, precum şi pentru neglijenţă în serviciu. Conform rechizitoriului înaintat Tribunalului Gorj, Pavel, în calitate de ordonator de credite, a dispus la plată aproape 1,6 milioane lei către firma Tech Safety SRL Târgu Jiu, deţinută de omul de afaceri Dan Radu Floarea.

Firma respectivă avea de executat la Peştişani un campus şcolar care, la fel ca şi în cazul unui stadion ce trebuia realizat de firma senatorului Dian Popescu, nu a fost finalizat. Anchetatorii susţineau că Pavel, în calitate de primar, a dispus plata sumei de 1,6 milioane lei pentru lucrări neexecutate. În schimb, firma lui Floarea a executat lucrări la un apartament deţinut de primar, valoarea acestora fiind estimată la 1.600 de lei. Pavel mai este acuzat şi că a acceptat la plată două contracte de cesiune de creanţă în valoare de 2,5 milioane lei de la două persoane fizice cu care Primăria Peştişani nu avea nicio relaţie contractuale. Cele două persoane fizice sunt Aristică Doru Şerban şi soţia sa Marioara, bărbatul fiind judecat pentru cămătărie, după ce a fost denunţat la Parchet de către Dan Radu Floarea.

Floarea și dirigintele de șantier Nicolae Isar au scăpat și ei de interdicțiile pe care le aveau din partea instanțelor de judecată, putând acum să călătorească liber. Ei au fost trimiși în judecată alături de senatorul Dian Popescu, de fratele acestuia Gabriel, precum și de directorul din Ministerul Finanțelor, Dumitru Pârvulescu. Ultimii trei au fost și ei reținuți pentru câte 24 de ore, dar instanțele nu au avut suficiente probe la dosar pentru a dispune ulterior arestarea preventivă, așa cum solicitase procurorul de caz Emil Moța.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: