Paznici arşi după ce li s-a aprins gazolina în faţă

Doi angajaţi ai unei firme de pază care asigură protecţia unei schele petroliere din comuna Cruşeţ au ajuns în cursul nopţii de marţi spre miercuri la spitalul judeţean de urgenţă din Craiova, după ce o explozie le-a provocat mai multe arsuri. Cei doi au vârste de 30 şi 32 de ani,  doar unul dintre ei fiind căsătorit. Marţi seara aceştia au venit la lucru ca în oricare altă zi, iar când au intrat în încăperea în care aveau amenajat un birou geamurile au bubuit, iar uşa a zburat prin aer câţiva metri. Unul dintre angajaţi a fost aruncat şi el în aer vreo doi metri, fiind trântit la pământ apoi de suflul exploziei, după cum povestesc cei care au fost martori la producerea incidentului.

Cauza producerii exploziei este deocamdată incertă, vina fiind dată pe câteva bidoane cu gazolină confiscată cu câteva săptămâni în urmă de către poliţişti de la nişte hoţi. Oamenii legii au recuperat prejudiciul şi l-au restituit schelei de petrol, până la valorificare, marfa furată, adică bidoanele cu combustibil fiind depozitate în camera de lucru a paznicilor. Explozia ar fi fost produsă marţi seara de acumularea de vapori proveniţi de la bidoanele respective, suflul având loc în momentul în care unul dintre paznici a intrat în încăpere şi a aprins un bec. Vaporii din încăpere s-au aprins imediat, iar cei doi bărbaţi au suferit răni care nu le pun în pericol viaţa.

Două ambulanţe i-au transportat mai întâi la spitalul din Târgu Cărbuneşti şi apoi la cel de la Craiova, medicii dând asigurări că, în timp, ambii pacienţi îşi vor reveni şi că niciunul dintre ei nu are nevoie nici măcar de transplant de piele. În privinţa focului, incendiul care a urmat după producerea exploziei a fost de mică amploare, dovadă fiind şi faptul că actele pe care paznicii le aveau pe o masă au fost doar afumate. Două maşini de pompieri care plecaseră de la sediul ISU Gorj spre Cruşeţ au fost întoarse din drum la scurt timp, focul fiind lichidat de către muncitori cu ajutorul câtorva extinctoare. O anchetă este în curs în acest caz, ea fiind făcută de către firma de pază, care are obligaţia să înainteze un raport către ITM Gorj. Explozia de acum se produce la mai puţin de o lună după ce, la Bâlteni, doi muncitori au murit, atunci o conductă de gaze sărind în aer. Ancheta din acest caz nu a fost finalizată deocamdată.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: