PDL Gorj: Angajaţii Centrului Brâncuşi, ajutoare în campaniile PSD

Liderul PDL Târgu Jiu, Eduard Berca, a cerut ieri demisia directorului Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Adina Andriţoiu, dar şi a conducerii primăriei. Berca a spus că la Centrul Brâncuşi nu sunt specialişti, ci oameni de nădejde în campanile electorale ale PSD. Acesta a anunţat că a cerut primăriei Târgu Jiu o serie de documente privind intervenţiile din iulie asupra operelor brâncuşiene, când au fost spălate cu apă sub presiune şi chiar cu detartrant.

Pentru a doua oară, PDL Gorj solicită demisia directorului Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Adina Andriţoiu. „Centrul Brâncuşi s-a dovedit a fi doar o instituţie care mănâncă bani de la bugetul local. La Centrul Brâncuşi nu este angajat nici măcar un specialist, iar conducerea instituţiei nu consultă oameni care au pregătirea necesară în domeniu. Angajaţii acestei instituţii, în frunte cu directorul Adina Andriţoiu, sunt nişte diletanţi, oameni care de-a lungul timpului au fost doar ajutoare de nădejde în campaniile electorale ale PSD şi, în special, ale lui Florin Cârciumaru. Aceşti oameni nepregătiţi se dovedesc a nu fi nici măcar iubitori ai lui Brâncuşi“, a declarat consilierul local Eduard Berca.

„Asistăm îngroziţi la aceleaşi atitudini de nepăsare şi de încercare a distrugerii operelor brâncuşiene ca în anii 50, atunci când comuniştii au încercat să dărâme Coloana fără Sfârşit. Vorbele lui Brâncuşi, la întoarcerea de la Paris, “v-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti” ar trebui să răsune în minţile celor responsabili de a conserva şi a respecta valoarea inestimabilă lăsată de Brâncuşi, Gorjului“, a spus Eduard Berca, preşedinte al PDL Târgu Jiu.

Berca cere informaţii pe 544

Preşedintele PDL Târgu Jiu, în calitate de consilier municipal, a solicitat Primăriei, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, copii după contractele încheiate de Primăria Tg-Jiu şi/sau Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” cu SC Aqua Polaro SRL, avizele şi orice documente în baza cărora s-a intervenit asupra operelor de piatră ale Ansamblului Sculptural „Calea Eroilor”. Berca spune că făcut solicitarea pe 544, pentru că întrebările făcute în baza legii 215 nu au primit nici acum răspuns. „Aşteptăm răspunsul municipalităţii pentru a ne elucida asupra intereselor meschine ale unor angajaţi ai Primăriei Târgu-Jiu“, a declarat Berca.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: