Pe ce loc de află UCB în topul național al universităților

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu ocupă locul 20, la nivel național, în clasamentul World Universities Ranking on the Web, dintr-un total de 108 universităţi româneşti. La nivel mondial, universitatea gorjeană se află pe poziţia 3002, în condițiile în care în clasamentul anterior a ocupat poziţia 3781. În ceea ce priveşte clasamentul european, UCB ocupă locul 1003, iar la nivelul universităţilor din Europa Centrală se află pe poziția 231, din 3117 de universități clasificate. Clasamentul World Universities Ranking on the Web cuprinde 12000 de instituţii de învăţământ şi cercetare din lume, pe primul loc aflându-se Harvard University, urmată de Massachusetts Institute of Technology şi Stanford University. Prima Universitate din Europa este University of Oxford care ocupă locul 12 mondial.Webometrics Ranking of World Universities este realizat pe baza conținutului web generat de universități și de relevanța acestui conținut măsurat atât prin numărul de link-uri externe spre instituțiile de învățământ, cât și prin numărul de citări al lucrărilor postate pe site-urile proprii. Pentru realizarea acestui top, Cybermetrics Lab analizează universități din întreaga lume, clasamentul rezultat fiind publicat de două ori pe an, în ianuarie și iulie.

Vizualizări: 375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: