Pe ce stadion va juca România ultimele meciuri amicale!

Naționala de fotbal a României a stabilit programul meciurilor amicale pe care le mai are de disputat până la EURO 2024. FRF a anunțat încă două adversare importante pentru reprezentativa lui Edward Iordănescu, după amicalele cu Irlanda de Nord (scor 1-1) și Columbia (scor 2-3).

Înainte ca naționala de seniori a României să se deplaseze în Germania, pentru turneul final programat în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024, va mai avea parte de două întâlniri de verificare. La 4 iunie, tricolorii lui Edward Iordănescu vor da piept cu Bulgaria, iar trei zile mai târziu, la 7 iunie, vor întâlni Liechtenstein.

Ambele partide vor avea loc în Ghencea, pe Stadionul Steaua, unde echipa lui Daniel Oprița dispută partidele din campionatul Ligii 2. Duelul cu Liechtenstein trebuia să aibă loc la 8 iunie, dar a fost programată, în cele din urmă, cu o zi mai devreme.

Prima partidă pe care România a disputat-o în Ghencea a avut loc în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, în octombrie 2021, cu Armenia, câștigată cu 1-0. Apoi, a mai avut loc partida cu Islanda, tot din preliminariile Cupei Mondiale, scor 0-0, dar și meciul amical cu Grecia, din martie 2022, scor 0-1.

Întâlnirile cu Bulgaria și Liechtenstein vor fi ultimele meciuri amicale pentru naționala României, înainte de deplasarea în Germania, pentru partidele de la Campionatul European.

”Partida România – Liechtenstein, programată inițial pe 8 iunie, va avea loc mai devreme cu o zi, pe 7 iunie, tot pe stadionul Steaua din București.

În urma dialogului avut cu reprezentanții Federației de Fotbal din Liechtenstein, meciul dintre cele două selecționate a fost devansat pentru o zi. Astfel, programul tricolorilor înainte de plecarea în Germania pentru EURO 2024 este acesta:

    4 iunie: România – Bulgaria, în direct la Prima TV & RRA

    7 iunie: România – Liechtenstein, în direct la Antena 1 & RRA

Ambele meciuri vor avea loc pe stadionul Steaua din București. Orele de disputare vor fi stabilite ulterior, împreună cu deținătorii de drepturi. (…)”, a anunțat oficial FRF.

În vară, România va sta la aproximativ 100 de kilometri de orașul Frankfurt, Germania, urmând să se antreneze în baza de pregătire de la Wurzburg. Naționala României face parte din Grupa E la Euro 2024:

    17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)

    21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16:00)

    22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)

    26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00)

În fazele eliminatorii se vor califica primele două clasate din fiecare grupă, dar și cele mai bune patru locuri trei din cele șase grupe.

Vizualizări: 484

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: