Pensionară cercetată pentru furtul unui iPhone
O pensionară din Motru este cercetată penal după ce a sustras un telefon mobil, în timp ce se afla în magazinul Profi din municipiu. Poliţiștii din Motru au fost sesizaţi, luni, de o tânără, de 22 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la cumpărături în acest market, şi-a lăsat telefonul mobil, pe tejgheaua casei de marcat, iar când s-a întors, a constatat că bunul îi fusese sustras de persoane necunoscute. Era vorba de un telefon Apple iPhone 7. În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de polițiști, a fost identificat hoţul. O femeie în vârstă de 69 de ani nu a putut să justifice gestul în faţa oamenilor legii. Telefonul a fost recuperat şi predat tinerei neglijente. Pe numele pensionarei a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.