Pensionarii au refuzat biletele de tratament

Situaţie cel puţin hilară la Casa de Pensii unde biletele de tratament, pe care pensionarii se călcau în picioare, au fost retrase de Casa Naţională pentru că nu au fost distribuite. Casa Judeţeană de Pensii Gorj a pus la dispoziţia pensionarilor, săptămâna trecută, 134 de bilete însă nici jumătate nu au fost vândute. Reprezentanţii instituţiei spun că de vină a fost perioada în care a fost stabilit sejurul.

Săptămâna trecută Casa Judeţeană de Pensii Gorj a primit cea de-a  treia tranşe a biletelor de tratament din acest an, cuprinzând 134 de bilete. Din cauza timpului foarte scurt avut la dispoziţie, distribuirea biletelor s-a făcut doar pe parcursul a trei zile, fără să se mai ţină cont de noile norme intrate în vigoare, primi veniţi fiind şi primii serviţi.

Chiar şi aşa, din cele 134 de bilete disponibile, doar 60 de bilete au fost cumpărate de gorjeni, celelalte fiind retrase de Casa Naţională de Pensii. Au fost refuzate chiar şi bilete disponibile la una dintre cele mai bine cotate staţiuni, cum este Sinaia. Aici din cele peste 50 de bilete disponibile, nici 10 nu au fost cumpărate.

Pentru dezinteresul gorjenilor există şi o explicaţie. Perioada de plecare în staţiunile de tratament a fost chiar înainte de Paşte cu două zile, pe 1 aprilie. „Din experienţa anilor trecuţi am constatat că în perioada Paştelui, numărul biletelor vândute nu este acelaşi ca în alte perioade. Gorjenii refuză să plece de acasă în acest timp, mai ales că şirul sărbătorilor continuă în zilele ce urmează după Paşte. Noi am încercat, printr-o înţelegere de comun acord cu prestatorii de servicii, să decalăm data de plecare de la 1 aprilie la 5, 6 şi 7 aprilie, exact după ce şirul sărbătorilor se încheie, însă nici aşa nu am reuşit să vindem toate biletele”, declară Ioana Talău, director coordonator adjunct CJP Gorj.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: