Personalul de la Agenția de Șomaj, înjumătățit în câțiva ani

Lipsa de personal se simte și mai acut în pandemie. La Agenția de Șomaj din Gorj, funcționarii abia au făcut față valului mare de cereri de șomaj tehnic sau concedieri. În jur de două mii de angajatori s-au văzut nevoiți să întrerupă lucrul, în pandemie, și să trimită salariații în șomaj tehnic. În ultimii ani, numărul angajaților din instituție s-a înjumătățit.

Din circa 70 de angajați ai Agenției de Șomaj Gorj, în ultimii ani, au mai rămas aproape 40. Activitatea este îngreunată din cauza lipsei de personal, a explicat Romeo Chiriac, directorul instituției: “Am rămas 39 de colegi pentru tot județul în condițiile în care activitățile sunt tot mai diverse. Vin diverse legi, ordonanțe. Au fost adăugate activități, servicii pe care le acordăm. Și noi suntem tot aceiași. Ne descurcăm cu greu. Trecem și prin această perioadă destul de grea. Și după declararea stării de urgență, toți funcționarii am fost prezenți la serviciu. Rar am putut să ne luăm două, trei zile de concediu. Inclusiv în weekend am venit de multe ori tocmai pentru a rezolva aceste probleme cu șomajul tehnic. Erau mii de telefoane chiar și după orele de program. Se rămânea la serviciu până la 6,7 seara”.

Instituția a pus la punct propriul sistem online ca să poată prelua online documentele șomerilor astfel ca aceștia să nu mai fie puși pe drumuri după ce au rămas fără un loc de muncă. „Avem o procedură de preluare online a documentelor pentru șomeri. Am purtat discuții cu angajatorii să îi sprijine pe cei cărora le desfac contractele de muncă, să ne transmită documentele în online. Și cu primăriile am discutat să ne transmită nouă documentele pentru cei care beneficiază de legea 416”, a mai spus Romeo Chiriac, la Gorj TV.

De când a fost declarată pandemia de coronavirus, în județul Gorj, peste 20 de mii de gorjeni au intrat în șomaj tehnic. Pentru ei, statul a plătit peste 50 de milioane de lei.  

Vizualizări: 1,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: