Pesediștii și-au pierdut instinctul de supraviețuire

După câțiva ani de stat sub bocancul lui Liviu Dragnea, timp în care și-au pierdut jumătate din electorat, activiștii PSD par să își fi pierdut și instinctul de supraviețuire.

Dragnea a devenit simbolul hoției în României, în aceeași măsură în care Dăncilă a devenit simbolul prostiei. Cumva, românii tolerează mai bine hoția decât prostia, astfel că alegerea Vioricăi Dăncilă la congresul de la finalul lunii ar fi o sinucidere pentru PSD.

Dar, promovarea prostiei a devenit în ultimii ani un mod de viață pentru PSD și poate tocmai asta a paralizat partidul. Când faci campanie pentru Rovana Plumb cap de listă la europarlamentare, ai o mare problemă și tu, ca pesedit. PSD are mulți oameni de ispravă, dar care au făcut pasul lateral, pentru că au văzut ce fel de oameni promovează partidul la toate nivelurile, pe toate listele.

Salvarea acestui partid ar putea fi la primari, dar nici ei nu par interesați să își salveze partidul. Mă refer la acei primari care își câștigă mandatul și dacă vor candida de la UDMR sau de la Partida Romilor. Ei sunt siguri pe mandatele lor și par să își lase liderii să rezolve problemele acestui partid, pe care tot ei le-au creat.

PSD a ajuns la 19% după pierderea alegerilor europarlamentare, potrivit unor surse politice. Iar trendul este descrescător. Deja sondajele arată că prezidențiabilul PSD nu va intra în turul al doilea, ceea ce ar fi încă o premieră nefericită pentru acest partid.

Dacă Dăncilă va fi aleasă președintele PSD pe 29 iunie, cred că mulți primari vor migra spre alte partide. Înțeleg că alternativa ar fi Mihai Fifor, un tip fără carismă și care nu trece sticla, deci nu are cum să ajungă la sufletul electoratului. Tăriceanu părea o alternativă înainte de europarlamentare, dar după acel 4% din 26 mai nu mai poate fi o carte câștigătoare, pentru că nu poți asocia semișescul PSD cu eșecul ALDE.

Gabriela Firea a fost deja scoasă din joc prin punerea congresului într-o perioadă în care se operează, Stănescu și Ciolacu par mai degrabă potriviți pentru roluri în Las Fierbinți, la fel și Olguța Vasilescu. Și totuși, PSD nu este un partid fără soluții, totul este să dea gunoiul la o parte și să își caute viitorul lider printre cei care au fost împinși în ultimii ani spre margine.

Se poate face asta până pe 29 iunie? Din păcate pentru PSD, nu.

Vizualizări: 1,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: