Politicienii știu ce ne supără. Dovada!

Perioada asta de precampanie electorală îmi demonstrează că politicienii știu exact ce ne supără. Știu exact și tocmai de aceea în lunile de dinaninte de alegeri ne spun ce vrem să auzim.

Ne deranjează pe toți faptul că magazinele sunt pline de alimente dubioase, unele toxice? Nicio problemă, a ordonat Dragnea controale în vămi, analize la sânge a fructelor și legumelor de import. Bine, nu a ținut decât o zi vrăjeala, că se blocaseră vămile, începuseră să se strice sute de tone de produse perisabile. Important este că am văzut cu toții că există preocupare.

Ne deranjează pe toți mizeria din spitale, faptul că medicii nu comunică nici cu pacienții, nici cu aparținătorii? Și pe asta o știe Dragnea, că de aia o trimite de Sorina Pintea în fiecare noapte, în alt spital, unde să constate ceva ce știm toți. Dar, e altceva când o spune un ministru. Parcă ține cineva și cu noi, nu?

Ce ne mai deranjează? Lipsa de autostrăzi? Păi face ministrul Cuc de la Transporturi în fiecare zi vizită pe un șantier. Acum, că utilajele dispar la o jumătate de oră de la plecarea ministrului, este doar un detaliu. Eu nu vreau să vă demonstrez în acest text decât că oamenii ăștia știu exact ce ne doare, nu că au vreun gând să rezolve problemele.

Ne enervează faptul că simțim multe apucături comuniste la actualii guvernanți? Că simțim o limitare a libertății de exprimare? Nicio problemă, vine Tăriceanu și ne spune că de fapt USR vrea să limiteze libertatea de exprimare. Ne enervează că tot comuniștii sunt la putere? Nicio problemă, vine Tăriceanu și ne spune că el este anticomunistul nr. 1, inventând o poveste cu un student, despre care a admis ulterior că a fost o confuzie. A trecut peste confuzie, dar a continuat cu minciuna. Avem o problemă cu hoția? Păi ne explică tot Tăriceanu că nu hoții sunt de vină, ci Kovesi că nu i-a stârpit. Ca și când un om putea face mare lucru într-o țară coruptă în toate structurile ei.

Dar, să nu divagăm. Important este că politicienii au câte o promisiune frumos ambalată pentru fiecare problemă care ne macină. Mă refer la cei de la putere, că ăștia de la opoziție nici măcar mesaj nu au. Și apoi o să se mire că nu se duce lumea la vot.

Vizualizări: 1,890

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: