Peste 100 de biciclişti la marşul APM

Angajaţii Agenţiei Judeţeană pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj au renunţat la autoturisme şi au venit, ieri, la serviciu cu bicicleta. În cadrul manifestărilor dedicate Săptămânii Mobilităţii Europene, APM Gorj a organizat un marş al bicicliştilor. Gheorghe Fometescu, fostul director al instituţiei, a profitat de această ocazie pentru a pedala pe bicicleta. Începând cu ora 10.00, peste 100 de biciclişti au parcurs traseul SC Rostramo – Bulevardul Ecaterina Teodoroiu – Str. Vulcan – Parcul Debarcader – Str. Vasile Alecsandri  – Bulevardul Constantin Brâncuşi – Piaţa Prefecturii. Chiar dacă vremea nu a fost prea călduroasă acţiunea s-a bucurat de succes, iar participanţii şi-au luat angajamentul de a mai participa şi la alte acţiuni similare. “Este un bun  prilej pentru a face sport, iar acţiuni de acest gen ar trebui efectuate mai des. Sperăm ca pe viitor, în Târgu Jiu, să avem amenajate piste pentru biciclete”, a declarat Marian Avram, unul din biciclişti.

Reprezentanţii APM spun că prin acest marş organizat cu ocazia Săptămânii Mobilităţii au încercat să atragă atenţia asupra importanţei abordării unei modalităţi ecologice de transport urban.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: