Peste 10.000 de turişti aşteptaţi la Nedeia de la Polovragi

Agitaţie mare la Polovragi! Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi în comuna gorjeană în acest week-end, când creştin-ortodocşii sărbătoresc Sf. Prooroc Ilie. Parade ale cailor şi portului tradiţional, spectacole de muzică populară şi foc de artificii sunt doar câteva din acţiunile pe care le vor organiza autorităţile locale. Tot în cadrul evenimentului vor fi premiate cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, precum şi tinerii care împlinesc 18 ani în luna iulie.

Nedeia de la Polovragi îşi deschide de astăzi porţile, după ce timp de trei zile s-a desfăşurat târgul de animale. Comercianţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova au expus articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, haine din piele, blănuri, termopane, gablonţuri, produse artizanale şi dulciuri. Nu lipsesc nici tiribombele şi echipamentele de joacă din parcul de distracţii. Potrivit autorităţilor locale, peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi în această perioadă la Polovragi. Zeci de ansambluri de dansuri şi muzică populară din Gorj şi din ţară vor fi prezente la spectacolele ce vor avea loc duminică. „În primele zile din această săptămână s-a desfăşurat târgul de animale, iar în perioada 17-20 iulie este târgul de mărfuri. În seara zilei de 19 iulie va loc un spectacol de muzică populară. De asemenea, vom organiza şi un foc de artificii. Duminică, 20 iulie, este ziua de vârf a manifestărilor. Între orele 10.30- 11.00, va avea loc o paradă a portului, dansului şi cântecului popular păstoresc. Nu va lipsi nici parada cailor. Tinerii îmbrăcaţi în costume populare vor defila cu cele mai frumoase exemplare de cabaline din comună. La spectacolele care vor avea loc la Polovragi vor participa ansambluri folclorice din Gorj, Vâlcea, Argeş şi Sibiu”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul comunei Polovragi. 

Vârstnicii şi tinerii, premiaţi de autorităţi

În cadrul manifestărilor de duminică autorităţile locale vor premia cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie în acest an, precum şi pe tinerii care împlinesc vârsta de 18 ani în luna iulie. Cele mai longevive cupluri vor primi o diplomă, o sticlă de şampanie, un buchet de flori şi un premiu în valoare de 300 de lei. Aceeaşi sumă va fi acordată şi tinerilor care sărbătoresc vârsta majoratului în luna iulie. „Duminică, după festivitatea de deschidere, mai exact între orele 11.30- 12.00 va avea loc premierea familiilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie şi a tinerilor care împlinesc vârsta de 18 ani. Atât cuplurile, cât şi tinerii vor primi fiecare câte un premiu în valoare de 300 de lei”, a declarat primarul Făsuescu.

INVITAŢI

La Nedeia de Polovragi au fost invitate atât autorităţile judeţului şi parlamentari de Gorj, cât şi primari din diferite zone ale ţării. Prezenţi la evenimente vor fi reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Turism, precum şi preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România”, asociaţie din care face parte şi comuna Polovragi. „Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Turism vor veni cu o scenă de prezentare, bannere şi steaguri. Printre noi se va afla şi Nicolae Marghiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România”, care va veni din Braşov special pentru acest eveniment”, a precizat Ştefan Făsuescu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: