Peste 1500 de persoane cu handicap reevaluate, suspendate de la plată

Peste 30% din dosarele persoanelor cu handicap de la nivelul judeţului Gorj vor fi reevaluate. La nivelul judeţului Gorj dintre cele 5600 de dosare verificate în cadrul Campaniei naţionale de control privind încadrarea în grad de handicap grav şi accentuat a persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate s-a dispus re-expertizarea unui număr de 1700 de persoane. Important este că aceste persoane nu-şi mai primesc nici un fel de venit survenit în urma handicapului. Suspendarea plăţii ar putea dura chiar şi un an, cât durează reevaluarea dosarului.

La nivelul judeţului Gorj numărul persoanelor adulte cu handicap grav şi accentuat se ridică la 9.127, ceea ce reprezintă o pondere de 2,39% din totalul populaţiei, de circa 381.000 de persoane. Dintre aceştia, 2.257 suferă de un handicap fizic, 1.345 de un handicap somatic, 398 de un handicap auditiv, 2.108 de unul vizual, 1.104 de un handicap mintal, 1.020 de unul psihic, 809 de un handicap asociat, iar 14 suferă de boli rare. Klara Şerbănoaica, directorul executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Gorj, spune că în acest număr intră persoanele care deţin un certificat de handicap cu o valabilitate permanentă, precum şi persoanele cu handicap fizic sau vizual care nu s-au mai prezentat la evaluare de la 1 ianuarie 2009. „De la 1 ianuarie 2009 s-a înfiinţat Serviciul de Evaluarea Complexă care a efectuat verificări pentru toţi cei care nu aveau certificat permanent şi cazuri noi. Această campanie are scopul de a încadra cât mai corect persoanele într-un grad de handicap”, spune Klara Şerbănoaica.

Plata suspendată

Mai mult decât atât, cei care sunt propuşi spre re-evaluare vor fi suspendaţi din plată până când comisia de Expertiză va stabili un nou rezultat. Perioada de re-evaluare ar putea fi una destul de mare, dat fiind faptul că dosarele vor trece şi prin mâna comisiei întocmită la Bucureşti, la nivelul Ministerului Muncii. La nivel naţional numărul dosarelor ce vor trebui reevaluate se ridică la 80.000.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: