Peste 3.000 de gorjeni îşi serbează astăzi ziua numelui

Peste trei mii de gorjeni sărbătoresc astăzi Sfântul Ilie, cunoscut în popor şi ca stăpânul fulgerelor şi al ploilor. Tot astăzi au loc tot felul de obiceiuri legate de această mare sărbătoare.

Sfântul Ilie, sărbătorit în fiecare an pe 20 iulie, este cunoscut ca fiind cel care a legat ploile trei ani şi şase luni, dar mai ales cel care fulgeră şi tună în ceruri ca urmare a mâniei lui pe draci. În judeţul nostru 2.955 de oameni poartă numele de Ilie, 144 de Iliuţă şi 23 de femei se numesc Iliuţa, potrivit lui Doinel Popescu, directorul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor. Se spune că Sfântul Ilie a fost un om de treabă dar iute la mânie de aceea Diavolul l-a făcut să-şi omoare părinţii. De fiecare dată când tună şi fulgeră credincioşii spun că Sfântul Ilie a mai omorât un diavol. Acesta apare ilustrat în calendarul ortodox într-un car de foc mânat de patru cai albi.  Se spune că tunetul este zgomotul pe care îl face carul sfântului atunci când merge prin cer. Roţile carului au zimţi şi, mergând, sparg cerul şi aduc ploaia. De aceea, aproape în fiecare an de Sfântul Ilie plouă.

Tot legat de această zi se spune că fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă şi se tăvăleau prin cultură. Dacă noaptea visau cânepă verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri. În cazul în care visau cânepă uscată, în popor se spunea că vor avea parte de soţi bătrâni.

De Sfântul Ilie se organizează întotdeauna iarmaroace sau bâlciuri la care oamenii veneau să se distreze. Unul dintre aceste târguri este cunoscut chiar în judeţul nostru ca fiind târgul de la Polovragi.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: