Peste 800 de persoane, afectate de viroze şi pneumonii

Aproximativ 140 de gorjeni au ajuns pe paturile spitalelor din cauza virozelor şi a pneumoniilor în perioada 19-25 octombrie. Schimbările  bruşte de temperatură au afectat peste 800 de persoane care au necesitat tratamente cu antibiotice.

Numărul gorjenilor bolnavi este mult mai mare, foarte mulţi preferând să se trateze la domiciliu cu ceaiuri şi tratamente populare. Comparativ cu săptămâna anterioară, numărul de viroze şi pneumonii s-a dublat. În Gorj au fost înregistrate 528 de viroze şi 336 de pneumonii.  Cei mai afectaţi au fost copiii cu vârste cuprinse între 1-14 ani. Până acum nu au fost semnalate îmbolnăviri cu gripă dar Direcţia de Sănătate Publică Gorj a apreciat că există circa 54 000 de persoane cu risc care vor trebui vaccinate antigripal. „Medicii de familie au catagrafiat 53.872 de cetăţeni care vor necesita vaccin antigripal. Dozele de vaccin solicitate nu au ajuns în  Gorj. Campania de vaccinare va fi demarată începând cu data de 15 noiembrie. Medicii de familie vor distribui vaccinul antigripal persoanelor catagrafiate. Primii vizaţi sunt copiii, bătrânii şi persoanele suferinde de boli cronice”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Vizualizări: 39

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: