Peste o sută de miliarde pentru sediul Casei de Pensii

Rodica Ghimiş, directorul Casei Judeţene de Pensii, afirmă că cel mai important proiect la care visează de peste 20 de ani este construirea unui sediu nou şi modern: „Fundaţia este deja făcută, însă sperăm ca anul viitor să putem demara lucrările şi să le terminăm într-un interval de 3 ani. În momentul de faţă, ne descurcăm activitatea în 4 locaţii şi oamenii sunt nevoiţi să se plimbe prin tot oraşul. Sunt oameni bătrâni, cu probleme de sănătate, care nu-şi permit să stea mult în picioare şi să alerge dintr-o parte în alta, cu dosarele în braţe”. La ghişeele din sediul de pe Republicii, este mereu mare aglomeraţie şi gorjenii stau înghesuiţi ca sardelele, ca să depună dosarele pentru pensiile pentru care au muncit o viaţă întreagă. Chiar dacă reprezentanţii CJP Gorj visează de 20 de ani la un sediu nou, mereu s-a întâmplat ceva care le-a perturbat planurile. Undă verde de la Casa Naţională de Pensii, au primit de-abia în luna iulie a acestui an, iar valoarea totală a investiţiilor necesare se ridică la aproximativ 114 miliarde lei, sumă finanţată în totalitate de la nivel naţional, pentru că instituţiile de acest gen nu beneficiază de subfinanţare. Ghimiş mai declară că derularea investiţiilor în acest an este posibilă doar dacă vor fi acordate credite bugetare suficiente de la Casa Naţională de Pensii.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: