”Petrecem românește de Dragobete”, la Târgu Jiu

Școala Populară de Artă Târgu Jiu organizează marți, 24 februarie, un concert de muzică populară dedicat tinerilor îndrăgostiți. Interpretul de muzică populară Ion Drăgan va susține un recital alături de elevii săi de la Școala Populară de Artă, secția canto popular.

Recitalul folcloric va avea loc la Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, începând cu ora 17.00. Intrarea este gratuită, anunță organizatorii. ”Pe 24 februarie petrecem românește alături de lăstarii mei. Va fi un spectacol dedicat dragostei unde îi puteți vedea pe tinerii noștri gorjeni cum cântă de frumos. Avem și invitați speciali, prieteni de cântec pe Olguța Berbec, Paula Tița, Georgiana Bârsac, Elisabeta Vasile, Claudia Torop, Nina Predescu și mulți alții care vor fi alături de noi în această zi specială și care vor împrăștia dragoste prin cântul lor”, a declarat Ionel Drăgan, interpret de muzică populară.

Tot de Dragobete, doi dintre artiștii gorjului au fost invitați pentru un recital la Galeriile de Artă Tradițională ”Casa Cu Lei” din Bistrița. Este vorba de Constantin Argint și naistul Ștefan Popescu. Aceștia vor pleca la invitația Centrului Cultural ”George Coșbuc” din Bistrița. Orchestra de Cameră Lyra Gorjului va susține și ea un concert joi la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, concert pentru pian și orchestră cu participarea pianistului gorjean, Florin Berculescu. Concertul va fi dirijat de târgujianul Mircea Suchici.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: