Pierd ajutoarele de la UE pentru că a crescut pensia

Situaţie dificilă pentru primarii unor localităţi din Gorj. Aceştia nu ştiu dacă să distribuie ajutoarele de la Uniunea Europeană, care nu au venit la timp în decembrie, celor care nu mai îndeplinesc condiţiile în ianuarie, după ce pensiile au crescut cu câteva zeci de lei, iar unii beneficiari au trecut în alt grad de handicap. Autorităţile judeţului consideră că ar trebui să beneficieze de alimente toţi cei care au primit cupoane, însă pentru a elimina eventualele nereguli se va cere o clarificare de la Ministerul Fondurilor Europene.

Gestionarea programului european continuă să creeze probleme autorităţilor. Deşi cupoanele au expirat la sfârşitul lunii decembrie, în mai multe localităţi din judeţ nu au sosit alimentele de la Uniunea Europeană. Autorităţile dau asigurări că în aceste zile toate primăriile vor primi alimentele. Problema nu este însă rezolvată. Sute de persoane vor avea surpriza să meargă la primărie cu cupoanele şi să constate că se întorc acasă cu plasele goale. Asta pentru că autorităţile locale nu vor distribui alimente celor cărora li s-au majorat pensiile de la 1 ianuarie ori au fost încadraţi în alt grad de handicap. „La noi sunt vreo 700-800 de persoane care au primit cupoane, însă foarte mulţi nu vor primi alimente pentru că nu se mai încadrează în lege. Sunt oameni cărora li s-au mărit pensiile de la 1 ianuarie, sunt persoane care au fost reîncadrate în alt grad de handicap. Nu vor primi alimentele nici cei cărora le-a expirat ajutorul de şomaj. Dacă până acum a fost şomer, iar de la 1 ianuarie i s-a expirat ajutorul de şomaj nu mai primeşte alimente chiar dacă a primit cupoane. Noi nu vom da alimente celor care vor veni cu cupoane, dar acum au pensii mai mari de 400 lei ori gradul III de handicap”, a declarat Dumitru Blîndu, viceprimarul de la Crasna.

Potrivit reprezentanţilor primăriilor, dosarele vor fi reverificate de către APIA. „Noi încă nu am primit alimentele, însă nu le vom distribui celor care nu au acte valabile. Vom cere cupoanele de alimente însoţite de actele doveditoare, vom verifica inclusiv certificatele de handicap pentru că nu vrem să avem probleme. Întregul proces e monitorizat. Dosarele vor fi verificate prin sondaj de către APIA”, a mai precizat Dumitru Blîndu.

ERORI

Autorităţile locale spun că au primit cupoane foarte multe persoane care au situaţii materiale bune. „S-au făcut foarte multe erori în repartizarea cupoanelor. Sunt persoane care au pensii de 1000 de lei şi au primit cupoane, precum şi persoane care nu au nici un venit şi nu au primit cupoane. Toate aceste erori vor fi îndreptate de la primărie. Vom verifica toate documentele, iar cantităţile rămase vor fi redistribuite celor cu ajutor social. Probabil, vor apărea foarte multe nemulţumiri”, a declarat viceprimarul Blîndu.

CLARIFICĂRI

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că vor solicita clarificări la Ministerul Fondurilor Europene. „După părerea mea, toţi posesorii de cupoane sunt îndreptăţiţi să primească alimentele de la Uniunea Europeană. Într-adevăr sunt şi persoane cărora li s-au mărit pensiile sau au primit o altă reîncadrare în gradele de handicap. Pentru a evita problemele vom cere un punct de vedere de la Ministerul Fondurilor Europene, responsabil de program.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: