Pieton și biciclist accidentați

Un eveniment rutier soldat cu victime a avut loc ieri în Târgu Jiu, zona 9 Mai. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii Biroului Rutier a rezultat faptul că un târgujian de 29 ani,  în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei tinere în vârstă de 23 ani, din comuna Stăneşti, judeţul Gorj, care se angajase  în traversarea străzii prin loc marcat, semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.

Și poliția din Rovinari a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Tineretului a avut loc un accident de circulaţie. Din primele cercetări s-a constat că un rovinărean de 26 ani, fără permis, în timp ce conducea un autovehicul neînregistrat, a acroşat o bicicletă condusă de un tânăr de 26 ani, care se angajase în traversarea străzii fără să se asigure. În urma impactului a rezultat accidentarea biciclistului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce nu posedă permis de conducere. (A.F.)

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: