Pietoni accidentaţi de un şofer beat

Au ajuns la spital după ce o maşină i-a izbit în plin. O femeie de 54 de ani şi nepoţelul său de 5 ani au fost accidentaţi pentru că autoturismul care i-a lovit a intrat pe contrasens şi a ajuns tocmai pe trotuarul de pe partea stângă din direcţia de mers a şoferului.

Conducătorul auto a avut probabil senzaţia că pluteşte sau poate nici nu şi-a dat seama prea bine de ceea ce a făcut întrucât, ulterior, poliţiştii au descoperit că băuse înainte de a băga cheile în contact şi a porni la drum. Şoferul are 37 de ani şi este din municipiu, accidentul având loc pe strada Jiului. „Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, procedând la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi, de asemenea, i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării. În cauză s-a întocmit dosar penal, S.F.R. fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, menţionează IPJ Gorj într-un comunicat de presă.

Mult mai „norocos” se poate considera un tânăr de 33 de ani din Roşia de Amaradia, pe care poliţiştii l-au depistat în trafic, la Bengeşti Ciocadia, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Individul nu a apucat să rănească pe nimeni, pe numele său fiind deschis un dosar penal. „Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au observat că şoferul se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, D.I. a prezentat o îmbibaţie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul orăşenesc Novaci, aici fiindu-i recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut lui D.I., permisul de conducere în vederea suspendării, iar în prezent îl cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, menţionează, de asemenea, Poliţia.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: