Piraţii căilor ferate fură şina de sub tren

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Târgu-Jiu, Daniel Brotea, a făcut o serie de declaraţii îngrijorătoare în condiţiile în care furturile de elemente de la căile ferate nu încetează. Acesta a dezvăluit că a fost două cazuri foarte grave, unul în Turceni altul în Bâlteni. Primul, cel din Turceni, a fost unic în ţară, povesteşte poliţistul pentru că au furat reazămul căii ferate. Cel de la Bâlteni este cel mai recent şi hoţii au furat un obiect ce a dus la prăvălirea stâlpului pe calea ferată. Mai mult, Brotea spune că unele dintre obiectele furate nici nu mai pot fi înlocuite pentru că nu se mai fabrică. Acesta avertizează viaţa călătorilor este pusă în pericol permanent.

Gorjenii dar şi alţi călători CFR sunt la tot pasul sub ameninţarea unui adevărat dezastru în condiţiile în care furturile din infrastructura căilor ferate au crescut semnificativ în ultima perioadă. Lipsa unei surse de venit îndeamnă din ce în ce mai mulţi oameni să recurgă la astfel de fapte lucru care pune serios în pericol viaţa călătorilor după cum precizează chiar reprezentanţii Poliţiei Transporturi Feroviare Gorj. „Din fericire, ne-a ferit Dumnezeu de astfel de nenorociri însă numai printr-un noroc pentru că astfel de cazuri sunt tot mai dese şi oamenii nu conştientizează că aceste furturi afectează în mod serios siguranţa feroviară dar nici faptul că refacerea căilor ferate presupune costuri foarte mari”, a declarat Daniel Brotea, şef Poliţia Transporturi Feroviare Gorj.

Fură obiecte ce nu pot fi înlocuite

Componentele cele mai furate din infrastructura căilor ferate sunt de regulă obiecte care pot fi transportate uşor cum ar fi saboţi, axe triunghiulare, portsaboţi, însă nu puţine au fost şi cazurile în care infractorii au pus ochii pe componente foarte mari care ar fi putut duce la deraieri sau şi chiar pierderi de vieţi omeneşti. „Recent am avut două cazuri. În primul caz, hoţii au furat un aparat de reazem din zona Turceni. Au ridicat podul cu un cric şi l-au luat punând în locul lui un bolţar. Revizorul a fost cel care a observat pentru că linia de cale ferată se şerpuise oarecum. A fost un caz impresionant la nivel de ţară chiar pentru că nu se mai întâlnise. Al doilea caz a fost în zona Bâlteni, acum trei săptămâni când hoţii au furat un aparat de legare a unui stâlp. După ce a fost furat aparatul, stâlpul a căzut pe linia de cale ferată. Vă daţi seama ce nenorocire ar fi putut să aibă loc”, a declarat Daniel Brotea.

Reprezentanţii Poliţiei TF spun că aproximativ 90% din hoţi sunt prinşi însă acest lucru nu îi sperie prea tare pentru că imediat după plata amenzii ei revin la vechile obiceiuri. „De cele mai multe ori hoţii sunt prinşi de poliţiştii TF în colaborare cu poliţia teritorială însă oamenii nu înţeleg gravitatea faptelor şi din lipsa altor venituri continuă să fure”, a declarat Daniel Brotea.

O altă parte proastă a acestor infracţiuni este şi faptul că de cele mai multe ori infractorii fură chiar componente din infrastructura căilor ferate care nu se mai fabrică în România şi a căror costuri se ridică al sume foarte mari. „Un exemplu ar fi distribuitoarele, ele nu se mai fabrică la noi şi atunci sunt înlocuite de altele foarte scumpe”, a mai adăugat Daniel Brotea.

Cei care se încumetă la astfel de fapte riscă pedeapsa cu închisoare de la 3 la 12 ani sau chiar pe viaţă, în funcţie de gravitatea faptei.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: