Pisc Scrădeanu joacă la două capete

Sindicalistul Ion Pisc Scrădeanu se declară un susţinător al directorului Electra, Constantin Bălăşoiu, şi implicit a companiei Electra, dar anunţă proteste de amploare împotriva Guvernului Boc. Sindicalistul a anunţat că va scoate în stradă circa 80.000 de persoane în ziua votării moţiunii de cenzură, pe 27 octombrie. Paradoxul este că Pisc susţine înfiinţarea Electra în special dacă va fi condusă de Constantin Bălăşoiu, pe care-l consideră un specialist.

Ion Pisc Scrădeanu este vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) şi a anunţat că este de acord cu înfiinţarea Electra în special pentru că îl apreciază pe Constantin Bălăşoiu, directorul general al noii companii. ”Nu spun că nu sunt de acord cu înfiinţarea companiei Electra. Susţin acest proiect în special dacă va fi condus de Constantin Bălăşoiu, pentru că este un foarte bun energetician“, a declarat sindicalistul Ion Pisc Scrădeanu, care până nu demult era împotriva Electra.

Protestează împotriva Guvernului care susţine Electra

Deşi Ion Pisc Scrădeanu a anunţat că este de acord cu înfiinţarea Electra şi s-a arătat şi un susţinător al lui Bălăşoiu, sindicalistul va protesta împotriva guvernului Boc, guvern care face tot posibilul să înfiinţeze cei doi campioni energetici Electra şi Hidroenergetica. Scrădeanu a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că la protest vor participa 80 000 de oameni şi vor ieşii în stradă chiar în ziua votării moţiunii. "Facem apel la toţi nemulţumiţii României ca aleşii neamului să fie treziţi la realitate. Să vadă alegătorii în stradă şi să voteze în cunoştinţă de cauză pentru ca Guvernul Boc să plece", a declarat Pisc în cadrul conferinţei de la sfârşitul săptămânii trecute. Sindicalistul a anunţat că vor sta în stradă până după votarea moţiunii şi citirea votului.

Pisc Scrădeanu sau turnătorul Dragnea

Despre Pisc Scrădeanu ştim că a fost şi turnător la securitate. Aceste informaţii au apărut după ce doi gorjeni au cerut la Arhivele Statului informaţii despre el. Liderul de sindicat a colaborat cu securitatea timp de 8 ani sub numele de cod Dragnea. Acesta nu a recunoscut însă niciodată. Conform CNSAS, Ion Pisc Scrădeanu a fost racolat ca informator al organelor de Securitate în problema „antiterorism” pe 9 decembrie 1982, pe când era lăcătuş-mecanic la GSMC Vulcan Bucureşti. Acesta şi-a desfăşurat activitatea de informator din 1982 până în 1989, când a căzut regimul comunist.

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: