Plăteşti pentru cât arunci! Taxă nouă în 2018

Ministerul Mediului pregătește un nou model de taxare pe serviciu pentru eliminarea deșeurilor municipale solide. Astfel, românii vor fi taxați pe baza cantității de deșeuri pe care o aruncă în pubela pusă la dispoziție de autoritatea locală prin serviciul de salubritate.

Este vorba de sistemul PAYT (Pay-as-you-throw – plăteşte pentru cât arunci). „În prezent, în România, nu există un instrument economic prin care gospodăriile să fie încurajate să își diminueze cantitatea de deșeuri generate și să separe deșeurile la sursă. Metoda aplicată se rezumă la plata serviciului de eliminare a deșeurilor municipale solide prin sistemul cu tarif fix sau taxele municipale. 

Toți utilizatorii plătesc aceleași tarife sau taxe municipale, indiferent cât deșeu prezintă pentru ridicare. Prin folosirea sistemului cu tarif fix nu există niciun stimul pentru reducerea cantității deșeurilor generate. Prin promovarea sistemului PAYT (Pay-as-you-throw – plăteşte pentru cât arunci) se va introduce un model de taxare pe serviciu pentru eliminarea deșeurilor municipale solide, în care utilizatorii sunt taxați pe baza cantității de deșeuri pe care o aruncă în pubela pusă la dispoziție de autoritatea locală prin serviciul de salubritate. Acest instrument se bazează pe două politicii de mediu: principiul «poluatorul plătește» și principiul «responsabilității comune».

Metoda de implementare va fi descrisă printr-o normă legală și va include detalii tehnice aferente tuturor situațiilor specifice tării noastre, în vederea unei implementări optime. De asemenea, implementarea acestui sistem va fi însoţită de campanii de informare publică pentru responsabilizarea tuturor factorilor implicați”, a explicat Grațiela Gavrilescu. (A.A.)

Vizualizări: 1,641

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: