Știu că toți copiii sunt fixiști, pur și simplu nu se poate altfel.

Când era fie-mea mică, citeam pe un forum roz despre un băiețel (parcă) care îi spunea lui ta-su că ăia sunt papucii maică-sii și ca atare nu are voie să îi poarte și era o dramă în casă până se descălța ăla.

Mi se părea foarte amuzant și abia așteptam să ajungă și a mea așa mare să facă faze din astea. De fapt, când era mică așteptam să crească doar ca să nu mai urle așa de mult. Copiii mai mari mi se păreau foarte cuminți și foarte ușor de crescut. Sincer, mie așa mi se și pare că sunt, e incomparabil mai ușor. Mă amenințau și pe mine mămicile mai mari că o să văd eu, că e groaznic, că teribila vârstă de doi ani, copiii mai mari probleme mai mari, dar pe bune că mi se pare mult mai ușor. Mai precis, orice după prima lună mi s-a părut mai simplu. Acum serios, de când vorbește așa bine, viața este infinit mai simplă, pot să îi explic, să o consolez, să îi arăt, să, să, să. Absolut că există crize, dar plânge mult mai puțin decât atunci când era mică și pe bune că mă ajută mult să înțeleg de ce, chiar dacă uneori nu pot face nimic cu privire la asta.

Părinții știu că majoritatea crizelor apar când plozii sunt obosiți, somnoroși, și deci, mârâiți.

Ei bine, în momentele astea aproape orice mic gest ai face are potențialul de a deveni o bombă atomică. Exemplificăm:

1.      Înainte de masă (și deci somn). Mergem să o spăl pe mâini. E veselă, râde, nu pare obosită. O spăl pe mâini și o duc în bucătărie să o șterg pe mâini. Și dă-i și urlă și urlă cu suspine și sughițuri de zici că era Armaghedonul la colț. Neam nu pricepeam ce zice printre lacrimi, abia după ce s-a mai liniștit puțin am înțeles că voia să se șteargă pe mâini cu prosopul din baie, nu cel din bucătărie. O tragedie, desigur.

2.      Dimineața, după somn (mnu, nici după somn nu e un moment bun, până nu se dezmeticesc ești pe teren nesigur). Fac laptele praf, îl pun în pahar, îi dau să își aleagă paiul (întotdeauna, dar întotdeauna trebuie să își aleagă ea paiul, cu asta nu puteam greși), îl iau, îi îndrept moțul, i-l pun în pahar și mă întorc să-mi fac cafea. Și iar urlete și suspine și lacrimi. Mă scarpin în cap, că zău că nu mă mai prindeam care e faza de data asta. Ei bine, după muuulte minute de jale, mi-a explicat că ea trebuia să pună paiul în pahar, nu eu. Doh, cum de nu mi-am dat seama!

3.      Cărțile pe care le citim seara înainte de culcare trebuie aranjate la dungă după citit; piticii (are niște figurine mici cu cei 7 pitici) trebuie să fie toți în cana roz la somn, dacă pică vreunul trebuie musai pus înapoi, dacă pică undeva unde ea îi poate ajunge, trebuie să îi pună ea înapoi și în nici un caz eu; după baie trebuie ea să îl ia pe Cuți (un pluș de care nu se desparte) în brațe, nu i-l poate da altcineva; sandalele albe cu gărgărițe, în nici un caz cele mov cu floricele și exemplele pot continua pe două zile.

Totuși, să vă spun și că absolut toată lumea care o vede spune că este cel mai cuminte copil din Univers. Și este, pentru că e politicoasă, sfioasă, ascultătoare, veselă, spune te rog, mulțumesc și poftim la doi ani jumătate când alții nu o fac nici la 40, și nu se dă cu fundul de pământ în magazin să îi cumpăr acadele. Dar despre asta într-un alt episod.

sleepy00.wordpress.com