Liviu Andrei, la cumpărături prin Târgu Jiu

Zilele libere pe care bugetarii le-au avut de Sfânta Maria Mare le-a permis acestora să plece din oraş sau, pentru cei care sunt deja plecaţi pe alte meleaguri, să revină pentru scurt timp „la origini”, în ultima categoria fiind şi fostul prefect Liviu Andrei. Acesta nu a uitat că anul trecut, chiar la mijlocul lui august, a fost schimbat din funcţia de prefect, fiind ultimul prefect din guvernarea PDL pe care premierul Victor Ponta l-a păstrat în funcţie. Andrei a fost înlocuit atunci cu Ion Claudiu Teodorescu, aflat acum în concediu de odihnă, de un an de zile fostul prefect de Gorj fiind subprefect de Bucureşti.

La sfârşitul săptămânii trecute fostul prefect a putut fi întâlnit la cumpărături la supermarketul la care merg toţi gorjenii, acesta mărturisindu-ne că urma să aibă o întâlnire cu cei dragi din familie şi de aceea făcea aprovizionarea pentru a putea sărbători cum se cuvine un astfel de moment, mai ales că ajunge destul de rar prin Târgu Jiu. Andrei spune că s-a integrat în viaţa şi ritmul de la Bucureşti, recunoscând că a învăţat în capitală lucruri pe care la Gorj nici nu şi le-ar fi putut imagina. El este singurul bărbat din conducerea Prefecturii Bucureşti, prefectul şi un alt subprefect al capitalei fiind femei, ca şi multe alte angajate ale instituţiei.

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: