Polaris, în instanţă cu peste 60 de târgujieni

Firma de salubritate Polaris M Holding se judecă în prezent cu peste 60 de târgujieni pentru neplata datoriilor. Conducerea unităţii care se ocupă cu ridicarea gunoiului menajer spune că s-a încercat în nenumărate rânduri rezolvarea problemei pe calea amiabilă, însă datornicii nu au respectat angajamentul de plată. Tariful practicat de Polaris este de cinci lei pe lună pentru fiecare membru al familiei.

Singurul operator care ridică gunoiul menajer în municipiul Târgu Jiu se luptă în instanţă cu rău platnicii. Conducerea Polaris M Holding a precizat că la momentul de faţă sunt 60 de dosare pe rolul instanţelor de judecată pentru recuperarea datoriilor. „Avem în jur de 60 de acţiuni în instanţă cu persoanele fizice care nu şi-au achitat obligaţiile de aproape doi ani. Am încercat să rezolvăm pe cale amiabilă, i-am chemat la sediu pentru eşalonarea plăţii însă mulţi dintre ei nu şi-au respectat angajamentul de plată. Prin urmare, am mers în instanţă. Cei mai mulţi datornici sunt din municipiul Târgu Jiu, din toate cartierele”, a declarat Luis Popa, directorul Polaris. Firma care se ocupă cu ridicarea gunoiului menajer practică un tarif de 5 lei pe lună pentru fiecare membru al familiei. Cea mai mare datorie înregistrată aparţine unui târgujian şi se ridică la suma de 600 lei. Chiar şi în această situaţie, operatorul are obligaţia să ridice în continuare gunoiul în ciuda datoriilor înregistrate de persoanele fizice. „Chiar dacă au datorii, noi nu sistăm ridicarea gunoiului şi de aceea probabil că nici nu se grăbesc să plătească. Însă, în momentul în care ajungem cu un dosar în instanţă, atunci rău platnicul va fi obligat să plătească şi penalităţile şi cheltuielile de judecată”, a adăugat Luis Popa.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: