Poliția, acasă la ministrul de Interne. Este fără precedent!

Ministrul de Interne Carmen Dan a chemat poliţia după ce a găsit microfoane în propria casă. Carmen Dan a vorbit despre asta la România TV. "Acum au plecat cei de la poliţie. Am avut o surpriză foarte neplăcută. Am găsit în locuinţa mea un dispoztiv de înregistrare audio. L-am găsit într-una din camerele din apartamentul în care locuiesc. Nu locuiesc într-o casa RAAPPS. Am sesizat Poliţia Română".

Ministrul a spus unde a găsit microfonul. "Fac o sesizare de violare de domiciliu. E o locuinţă pe care am închiriat-o . Se va deschide dosar penal. Nu e o locuinţă a statului român. Nu pot să dau foarte multe amănunte. Am avut surpriza neplăcută să găsesc dispozitivul într-o priză de telefon. E surprinzător locul. Era mascat. Nu era unul la vedere că l-aş fi identificat mai uşor. Eu nu beneficiez de SPP. Nu vreau să am protecţie specializată şi nu folosesc dispozitivele pe care le am la îndemână", a spus Carmen Dan.

Procurorii Parchetului General au deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private după plângerea făcută de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a sesizat poliţia după ce a găsit un dispozitiv de înregistrare în locuinţa unde stă cu chirie, potrivit IGPR.

"Urmare a unei sesizări, în această după amiază, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Române s-a deplasat la domiciliul ministrului de Interne, unde a efectuat cercetare la faţa locului, a identificat şi ridicat un dispozitiv, care urmează a fi expertizat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art 224 şi art 226. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Vizualizări: 7,487

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: