Politică de vis în şcoli

În sfârşit, după ce ne-am rugat de ei ani de zile, politicienii s-au întors la şcoală. Doar pentru o zi, însă, şi doar în curtea şcolii, la careu. Şi nu ca să înveţe ceva, ci mai degrabă ca să repete o lecţie pe care o ştiu de mult pe dinafară: demagogia cu zâmbet pe buze şi cu lemn pe limbă. Deocamdată, minţile luminate ale legislativului s-au gândit doar să interzică barurile şi alte locuri ale pierzaniei la o distanţă mai mică de nu-ştiu-câte sute de metri de şcoli. Cât vom mai aştepta până să se interzică sediile de partid pe aceeaşi distanţă, asta nu ştim. Mai mult, aş zice: pentru fiecare om politic care încalcă legea şi se apropie la mai puţin de o sută de metri de şcoli, să se instituie pedepse aspre. Cu bătaia. Cu fâs-uri de spray paralizant în ochi. Cu pulane pe spinare. Să se ajungă până la punctul în care împrejurimile unei şcoli să fie coşmarul fiecărui politician. Să vină deghizaţi în oameni săraci, cu Loganuri, ca să-şi ducă copiii la şcoală. Să se strecoare îmbrăcaţi în blugi ieftini şi să-şi turuie campania unor elevi mai curajoşi. Care, dacă vor fi prinşi ascultându-i, să fie, desigur, exmatriculaţi. Asta-i politica în şcoli pe care o visez.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: