Politicienii dau vina unii pe alţii pentru clasificarea UCB

Politica este la ea acasă la Universitatea Constantin Brâncuşi, dat fiind că la conferinţa de presă a universităţii a fost prezent şi deputatul PSD, Vasile Popeangă, care a început campania electorală având mai multe atacuri la adresa PDL. Popeangă întreabă de ce parlamentarii PDL nu s-au zbătut pe la Bucureşti pentru ca universitatea din Târgu Jiu să beneficieze de mai multe locuri finanţate de stat. Acelaşi lucru se întreabă şi pedeliştii. Dar Popeangă ce-a făcut?

 „Trebuie să o spun cu regret, chiar dacă se supără. Pe cei de la PDL nu i-a interesat absolut deloc de universitatea de la Târgu Jiu. Şi îmi pare rău că trebuie să o spun. Atunci când eşti senator şi preşedintele unei organizaţii a PDL-ului de la Gorj, când eşti prim-vicepreşedinte şi eşti deputat nu se poate. Putem să obţinem şi noi resurse financiare pentru mai multe locuri finanţate la masterat, având în vedere că avem aprobate prin HG aceste specializări. Este trist că nu-i preocupă această instituţie”, este de părere Vasile Popeangă. Deputatul Serverus Militaru i-a răspuns cu o întrebare lui Popeangă. „El de ce nu s-a interesat?“, a spus Militaru explicând că nu a putut face mare lucru dat fiind că aceasta este legea.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: