Poliţiştii gorjeni lansează o campanie de prevenire a delincvenței juvenile

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Gorj, I.S.J. Gorj-Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și IJJ Gorj, au lansat astăzi Campania de Prevenire a Delincvenței Juvenile.

Astfel, a fost organizată o activitate preventiv-educativă, la sediul amfiteatrului Facultății de Inginerie, din municipiul Târgu Jiu. La această activitate au participat 100 de elevi şi 4 cadre didactice.

Elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” au realizat o scenetă care a abordat diverse teme, precum consumul ilicit de substanțe psihoactive, conduita necorespunzătoare la școală sau în societate și fenomenul de bullying. De asemenea, poliţiştii, împreună cu un jandarm și un psiholog, au purtat discuții interactive cu participanţii, pe baza aspectelor relevate în sceneta prezentată.

„Campania va urmări informarea copiilor cu privire la consecinţele comiterii de fapte antisociale, dar și a adulților, cu privire la modul de acțiune și a măsurilor pe care trebuie să le ia, în cazul comiterii de către copii de fapte ce contravin normelor legale. Campania de Prevenire a Delincvenței Juvenile se va derula în tot județul, în perioada 26.01.2023 – 30.06.2023 și va urmări prevenirea conduitelor violente și neadecvante în rândul minorilor, cu scopul formării unor generaţii de tineri care resping tentaţiile ilicite şi anturajele delincvente”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Vizualizări: 557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: