Poliţiştii nu şi-au potrivit declaraţiile în cazul lui Fugaru

Scandalul în care a fost implicată toată familia viceprimarului din Târgu-Cărbuneşti, Ion Fugaru, a continuat şi ieri. De data aceasta a venit rândul poliţiştilor să explice modul de audiere a soţiei politicianului. Oamenii legii nu şi-au potrivit deloc declaraţiile.  Fugaru a spus că totul a pornit de la neînţelegerile sale cu preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Acesta din urmă spune însă că nu a făcut nimic împotriva lui Fugaru.

Viceprimarul Fugaru susţine că poliţia îi terorizează familia, în urma unui dosar de evaziune fiscală. Punctul culminant a avut loc când la audieri a fost chemată fiica viceprimarului, ea neavând  nicio implicare în firmă. Pentru că fata nu se afla în judeţ, la poliţie a fost mama acesteia, care a fost audiată şi amprentată, în condiţiile în care nu a primit nicio citaţie cum că trebuie să se prezinte la poliţie. “Mi-a fost traumatizată familia de către poliţişti. Nu pot să înţeleg cum au amprentat-o şi audiat-o fără sa îi trimită ceva, un act acasă prin care să fie chemată. Ea s-a dus să le spună că fata nu este în localitate şi au luat-o pe ea la întrebări. Asta nu se poate numi decât intimidare. Dacă au ceva cu mine să se lupte cu mine, nu cu familia mea, în special cu fata care are numai 24 de ani. I-au pătat imaginea, cum să o cheme la audieri pentru evaziune fiscală din moment ce ea nu are nicio legătură cu firma“, a declarat Ion Fugaru.

Contradicţii în declaraţii

Aici apar însă nişte declaraţii în contradictoriu ale şefului de post de la Bărbăteşti, ai cărui angajaţi au sunat pentru a o chema pe Anca Fugaru la audieri, şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care spun că la audieri a fost solicitată Felicia Fugaru, mama fetei şi administratorul firmei în cauză. Iată declaraţia biroului de presă al IPJ Gorj. “Persoana în cauză este cercetată de Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală. Pe parcursul zilei de miercuri a fost invitată la IPJ. Aici a fost audiată. Fiica acesteia nu face obiectul anchetei“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Această declaraţie vine după ce poliţiştii şi-au dat seama că de fapt administrator este mama fetei.

Declaraţia biroului de presă vine în contradicţie cu cea făcută de poliţiştii din Bărbăteşti, care spun că au sunat-o pentru a o chema la audieri pe Anca Fugaru, fiica viceprimarului. “Noi am sunat la brutăria pe care o au la Bărbăteşti si le-am spus că Fugaru Anca trebuie să se prezinte pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie“, a declarat Mihai Marica, şeful de post din Bărbăteşti.

„Ce au făcut poliţiştii este un abuz“

Viceprimarul susţine că, pentru a terfeli imaginea familiei Fugaru, poliţiştii s-au agăţat de un dosar de evaziune fiscală, dar în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale. Prejudiciul estimat de comisarii Gărzii Financiare ar fi de peste 100 de milioane de lei vechi, prejudiciu survenit prin faptul că nu a fost înregistrată în evidenţele contabileo mare cantitate de pâine fabricată – peste 50.000 bucăţi de pâine şi 10.000 bucăţi de specialităţi de panificaţie, Fugaru având la Bărbăteşti o brutărie. „Această situaţie vă asigur că se va lăsa cu demiteri în poliţie“, a declarat, viceprimarul Ion Fugaru.  

Şi avocaţii critică excesul de zel al poliţiştilor. “Ceea ce au făcut poliţiştii în aceste caz reprezintă un abuz sau o încercare de intimidare pentru a obţine date şi informaţii aşa cum doresc dumnealor. Se mai practică din păcate în România astfel de proceduri, încălcându-de dreptul la apărare conform articolului 6 din Convenţia Europeană. În aceste condiţii administratorul societăţii acea dreptul la un apărător, iar modul cum s-au comportat prin amprentare şi luarea unei declaraţii denotă lipsa de profesionalism a celor care s-au ocupat de caz. În mod normal amprentarea se face de obicei, pentru cei care sunt consideraţi infractori periculoşi sau cu un risc mare pentru societate“, a declarat avocatul Gheorghe Pecingină.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: