Ponta, departe de microfon la deschiderea anului școlar

Deputatul Victor Ponta a ajuns luni la Târgu Jiu pentru a participa la deschiderea noului an școlar, dar la ceremoniile de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” nu a mai fost invitat la microfon pentru a se adresa elevilor și părinților. Obișnuit cu discursurile în spațiul public, fostul premier a trebuit să asculte mesajul viceprimarului Aurel Popescu și pe cel al oficialilor școlii, după care a menționat că el a fost cel care a cerut să nu fie invitat la microfon.

Ponta spune că a vrut astfel să îl protejeze pe directorul liceului de eventuale sancțiuni din partea PSD, știut fiind că după despărțirea de partidul pe care l-a condus deputatul e la baionetă cu Liviu Dragnea. Directorul Cristian Antonie a explicat și el că în calitate de director a ținut cont de solicitarea lui Ponta, dacă o fi existat așa ceva, de a nu fi invitat să se adreseze mulțimii, fostul prim-ministru remarcând că, oricum, la ceremonie și în preajma sa nu au mai fost prezenți foștii colegi de la PSD, cei care, în anii trecuți, îl asaltau cu felicitări, laude și toate celelalte. „A fost foarte drăguț la deschidere că în alți ani știți câți oameni erau pe lângă mine de la PSD. Mai sunt prin oraș? Au dispărut? Știți bine că în anii anteriori nu aveați loc dvs. presa de cei de la PSD. Acum au cam dispărut toți. Eu nu mă supăr pe asta pentru că la Gorj îi am prieteni pe toți cei de la PSD. Înțeleg că le e frică de Dragnea să se afișeze cu mine. Asta spune destul de mult despre cum a ajuns PSD, dacă ajungi să îți fie frică să se te afișezi cu cineva să nu te vadă șeful cel mare înseamnă că lucrurile merg prost”, a spus Ponta.

N-ar fi zis „nu” la „Tudor”

Deputatul ar fi mers și la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, acolo unde a și fost prezent câțiva ani de zile. Acum însă nimeni nu l-a mai invitat, iar în lipsa unei ceremonii în curtea liceului, Ponta chiar nu avea ce să facă pe la „Tudor”, eventual poate doar un meci de baschet. „Nu am fost invitat că altfel m-aș fi dus. Mă bucur să știu că lucrurile care țin de partea de infrastructură de la «Tudor» s-au făcut. Vin de foarte mulți ani la prima zi de școală la Gorj, e prima dată după mulți ani și e prima dată când e o atmosferă așa de parcă toată lumea așteaptă să vadă ce spune partidul. Ca anul acesta o așa o atmosferă… Ce spune partidul! Prin partid înțeleg Dragnea, că partidul nu mai există. Mă așteptam să văd niște tablouri ca înainte cu Ceaușescu, niște tablouri cu Dragnea transmise de la partid să fie puse la școli. E o atmosferă ciudată, poate trece, poate lucrurile se îndreaptă”, a comentat deputatul.

Vizualizări: 864

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: