Ponta, prezent la lansarea candidaţilor PSD
Fostul premier Victor Ponta va veni la Gorj, imediat după sărbătorile pascale, pentru a participa la lansarea candidaţilor PSD. La eveniment au fost invitaţi şi liderii Partidului Social Democrat de la nivel central. „Pregătim o lansare a candidaţilor noştri. Am stabilit ca această lansare să aibă loc după Sfintele Sărbători Pascale, în jurul datei de 3 sau 4 mai, până la începerea campaniei electorale. Au fost lansate şi câteva invitaţii: domnului preşedinte Liviu Dragnea; domnului preşedinte executiv, Valeriu Zgonea; domnului secretar general, Neacşu. Cel care deja a confirmat prezenţa la un asemenea eveniment important pentru organizaţia judeţeană este domnul Victor Ponta, deputat de Târgu Jiu”, a declarat Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD.
Vizualizări: 405
Distribuie Trimite pe WhatsApp