Ponta restituie taxa auto fără proces

Guvernul va trebui să adopte un act normativ prin care să fie restituită taxa auto încasată ilegal, eliberând astfel instanţele de procesele intentate statului pentru rambursarea banilor, a declarat premierul Victor Ponta.

El a discutat, joi, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, cu secretarii de stat din minister inclusiv despre o soluţie cu privire la procesele de restituire a taxei auto.

"Am discutat să identificăm împreună o procedură administrativă prin care zecile de mii de procese aflate pe rol ale cetăţenilor români care îşi cernapoi banii încasaţi ilegal să fie soluţionate fără a se mai apela la instanţă. Suntem într-o situaţie identică din punct de vedere funcţional cu ceea ce se întâmplase cu acei bani încasaţi ilegal pensionarilor. Guvernul Ungureanu le spunea pensionarilor: «mergeţi şi daţi-ne în judecată, ştim că o să câştigaţi, dar mai câştigăm nişte timp». Instanţele se aglomerau, banii pe care Guvernul, indiferent cum se numeşte, trebuie să îi dea înapoi cresc, evident, cu rata inflaţiei. Atunci am luat o decizie administrativă şi practic am oprit toate procesele, instanţele sunt şi aşa superîncărcate, nici nu am mai ţinut zeci, sute de mii, în cazul pensionarilor, milioane de oameni prin tribunale, ani în şir. La fel trebuie să facem şi cu rambursarea taxei auto. E clar că legea adoptată anterior care nu corespundea normelor europene şi nici celor constituţionale şi că Guvernul va trebui să dea banii înapoi. Trebuie să facem această procedură, ca măcar să nu mai punem judecători şi grefieri să dea termene şi să scrie sentinţe care sunt toate într-un singur sens, în care Guvernul trebuie să dea bani înapoi", a spus Ponta.

www.mediafax.ro

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: