Ponta şi Dian Popescu nu se decid cine plânge la alegerile din 2012

Scandalul din USL Gorj nu se mai termină, ba chiar mai mult, se intensifică. Dian Popescu, şeful PNL Gorj, a declarat ieri la Radio Infinit că preşedintele pesediştilor Victor Ponta ar putea plânge la alegerile din toamnă. Declaraţia a fost făcută după ce Ponta ar fi adus în discuţie acest lucru. Astăzi liderii din USL se întâlnesc pentru a tranşa problema.

„Nu se plâng pesediştii şi nici liberalii. Plânge Dian!”, a declarat Ponta într-un ziar local. Declaraţia l-a enervat la culme pe Dian Popescu. De aici potopul de declaraţii.

Ponta nu ştie „adevărata realitate“

Liberalul a spus că Ponta încurajează neloialitatea în partid. „Domnul Ponta trebuie să înţeleagă că ar trebui să se abţină de la declaraţii pentru că nu cunoaşte adevărata realitate, nu cunoaşte că dânşii au promis ceva şi nu s-au ţinut de cuvânt. La toamnă plânge Victor Ponta, dacă mai dă multe declaraţii“, a spus Dian Popescu.

Dian Popescu cataloghează drept „încercări ieftine” tentativele unor lideri social-democraţi de a-l izola de restul organizaţiei liberale, mergând pe principiul: una spune Dian, alta cred liberalii. „Sunt declaraţii ieftine, demagogice”, zice liderul PNL Gorj, conştient că e posibil să existe şi-n ograda proprie doi-trei turnători, care n-au însă curajul să-şi spună părerea, public.

Invitaţie la „negociere“

Vicepreşedintele PSD, purtător de cuvânt al organizaţiei, Ciprian Florescu, e întru-totul de acord cu spusele şefului politic, Victor Ponta. Florescu crede că liderul liberal şi-ar mai fi îndulcit tonul vizavi de PSD, în ultimele zile.

Lui Vasile Popeangă i se pare că declaraţia lui Victor Ponta este una liniştitoare pentru USL. „Este o invitaţie să începem să negociem, acesta a fost rolul declaraţiei, nu să inflameze” spune deputatul.

Dian Popescu se duce la pesedişti

USL-iştii se vor reuni astăzi la sediul PSD Gorj pentru a pune la punct reluarea semnării protocolului pe localităţi. În timp ce liberalii vorbesc despre două tipuri de colaborare, USL Total şi USL General, social-democraţii au o singură variantă. „Dacă mă întrebaţi în ce fel va colabora USL-ul la Gorj, vă pot spune foarte clar că se va merge pe candidaţi comuni în toate localităţile din Gorj. Nu ştiu ce e USL total, USL general. Aceştia sunt termeni care nu ne aparţin. Mi-a luat mult timp să înţeleg ce vor colegii de la PNL să spună cu acest USL total, sau USL general. Ne vom întâlni şi vom discuta”, susţine Ciprian Florescu, vicepreşedinte PSD Gorj.

La întâlnire participă reprezentanţi din toate partidele ce compun alianţa buclucaşă.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: