Popa pupă poala mea, eu îi închid ușa-n nas

E iarnă. Afară ninge liniștit și-n sobă arde focul, cum ar zice George Coșbuc prin vocea suavă a lui Fane Hrușcă. Ai vrea să stai în casă săptămâni întregi, până în martie dacă se poate, și să te bucuri de minunile încălzirii centralizate pe bază de apă caldă-n calorifer. Uimitor, nu-, cum poți să stai doar în chiloți în timp ce vezi prin termopanele aburite cum oamenii de pe trotuar îngheață în șube. Nu ai vrea ca această temperatură tropicală din locuința ta să fie stricată de nimic și pentru nimic în lume. Geamul nu-ți dă prin cap să-l deschizi nici ca să iasă mirosul de flatulențe de peste noapte, cât despre ușa de la intrare ce să mai vorbim- Ai bate-o-n cuie, dacă ai putea. Și atunci se întâmplă. Pe casa scării auzi brusc agitație. Toți câinii vecinilor, ba chiar și al tău, latră ca la un semn. Un glăscior baritonal îngână niște blesteme, sau poate niște rugăciuni, sau poate niște incantații. Te uiți pe vizor și te trec fiori de gheață, în ciuda celor 27 de grade pe care ai reușit cu mari dificultăți să le asiguri în apartament, distribuite uniform până-n cele mai ascunse colțuri ale holului de la intrare: la ușă e popa și ajutorul lui. Înghiți nodul din gât cu greu și faci câinelui semn să tacă. Nici gând. Ai cel mai ateu câine din univers. Te uiți în ochii lui ascunși după blana creață, fioroasă, apricot, și vezi în ei dorința de a sfâșia o sutană. Să deschizi- Normal că nu deschizi. Ăsta nu trebuia să vină de Bobotează, adică după Anul Nou- Ce caută de-acum- De câte ori îmi sfințesc ăștia casa- Și de unde știu că e nevoie de atâta sfințire, au cumva camere instalate- Hmmm, oare a văzut întunecându-se vizorul când am pus ochiul să mă uit- Sigur l-a văzut. Oare mă blestemă- Dar ce e, popă sau vrăjitoarea Melissa-

Eu am făcut în weekend și mai urât de-atât, recunosc. Mă uitam la un film și-am ratat larma de pe scară, așa că am deschis senin când am auzit soneria, gândindu-mă, ca de fiecare dată, că poate-mi aduce cineva bani (deși niciodată n-a venit cineva, dar eu încă sper). Nici de asta nu era rost de primit, ci tot de dat. Era popa. Sfințea locuința vecinului. Mi-a zis să aștept nițel, că vine și la mine. Am îngăimat ceva a acord. Dar, când l-am văzut că se întoarce cu spatele să dea cu busuioc pe recamiera lu' domn Popescu de la 20, pac, am închis ușa cât am putut de repede și de silențios. Și-am încuiat-o de trei ori, ca să fiu sigur. Nu știi niciodată cu popii ăștia. Vorba aia: unde nu intră omul de știință pe geam intră preotul pe ușă.

Vizualizări: 38

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: