Popeangă, „liniştit” de ministrul Ariton

Ministrul economiei, Ion Ariton, i-a confirmat scris deputatului PSD Vasile Popeangă că Ionel Manţog are studiile necesare pentru a ocupa scaunul de director economic la CE Turceni. Cu toate că avea hârtia în mână, Popeangă continua cu atacurile.

Popeangă mănâncă cu poftă şi spune că nu-i place. Cam aşa s-ar traduce această situaţie. Deşi avea pe masă răspunsul ministrului Ariton de pe data de 13 octombrie, continua să spună minciuni. Vasile Popeangă a făcut o interpelare la Ministerul Economiei prin care sesiza faptul că Ionel Manţog ocupă ilegal funcţia de director economic al Complexului Energetic (CE) Turceni, susţinând că acesta nu are studii în domeniu. Potrivit Ministerului Economiei, Ionel Manţog a absolvit Facultatea de Drept Bucureşti, Secţia Drept economic şi administrativ, studii care-i permit să fie director economic. Aflând punctul de vedere al ministerului, deputatul Vasile Popeangă a găsit repede şi o explicaţie. „Mă aşteptam să-mi răspundă astfel de la Ministerul Economiei pentru că Manţog are relaţii la Minister“, a fost explicaţia deputatului Vasile Popeangă.

Amintindu-i de faptul că în urmă cu o săptămână susţinea că Ionel Manţog nu mai este bine văzut de Ministrul Economiei, declarând chiar că a aflat că i s-ar fi cerut demisia din funcţia de director al CE Turceni, Vasile Popeangă a revenit asupra declaraţiei. „I s-a cerut demisia, dar s-a intervenit pe alte părţi şi s-a renunţat la demisie. Manţog nu are relaţii la Minister, ci în altă parte, nu vreau să vă spun unde”, a precizat Vasile Popeangă.

Manţog: „PSD îşi dă girul pentru aceste minciuni”

Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni, a spus că din păcate mai mulţi pesedişti s-au specializat în a arunca pe piaţă minciuni cu privire la activitatea sa sau a unităţilor din minerit şi energie. „Nu este nici prima şi nici ultima minciună vehiculată de pesedişti şi mi se pare destul de grav că fac asta în conferinţele de presă, ceea ce înseamnă că PSD îşi dă girul pentru aceste minciuni. Din păcate, în ciuda răspunsului clarificator primit de la minister acum o lună, domnul Popeangă a continuat cu aceleaşi dezinformări. Şi Popeangă, şi Ciurel, şi mai sunt şi alţii, fac unele jocuri în favoarea unor interese de grup”, a spus Manţog.

Vasile Popeanga susţine in continuare ca Ionel Manţog ocupă ilegal funcţia de director al CE Turceni indiferent de ce spune Ministrul Economiei.

Vizualizări: 211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: