Popeangă: Numirea lui Andrei la Pandurii nu este deloc rea

Deputatul PSD Vasile Popeangă vede cu ochi buni venirea lui Liviu Andrei în funcţia de manager al Clubului Pandurii Târgu Jiu. Consideră că fostul prefect de Gorj întruneşte calităţile necesare pentru acest post. Pe de altă parte, Popeangă salută şi decizia lui Cârciumaru de a se retrage din AGA. În acest fel, spune deputatul, edilul nu va mai fi acuzat că ar fi de partea lui Marin Condescu.

Pesedistul Vasile Popeangă spune că venirea lui Liviu Andrei la conducerea Pandurii Târgu Jiu ar fi un plus pentru club. Îl vede pe Andrei ca fiind un om de sport, cu multe relaţii, care ar putea fi un atu pentru binele echipei. „Este un om de sport, Andrei este profesor de sport, este un om care are şi nişte relaţii, a fost antrenor de lupte, a avut legături cu federaţiile, ştie cum să lucreze în relaţiile cu federaţiile, cu alţi preşedinţi de cluburi, fiind un om de sport. Nu este un novice, este un om cu pregătire acumulată de-a lungul timpului. Că ar fi bun, că ar fi rău, apreciază cei care fac numirile şi cei care decid. Chiar dacă se supără unii sau alţii, mă interesează mai puţin treaba asta, nu cred că a fost o alegere rea din punct de vedere a ceea ce am spus despre activitatea domnului Andrei şi despre ce ar fi putut să facă la Clubul Pandurii”, a spus Vasile Popeangă.   

Popeangă îl susţine pe Cârciumaru în decizia sa de a se retragere din AGA. „Eu cred că a fost o hotărâre înţeleaptă. Mereu a fost acuzat că îi ţine partea lui Marin Condescu. Eu sincer apreciez şi aş putea chiar să spun că şi eu aş fi procedat la fel dacă eram în locul domnului Cârciumaru”, a mai spus Popeangă. 

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: