Popeangă: Sunt multe nemulţumiri în rândul angajaţilor CE Oltenia

Deputatul PSD Vasile Popeangă a declarat ieri la Radio Omega că primeşte mesaje de la foarte mulţi angajaţi din CE Oltenia, nemulţumiţi de măsurile luate de directorul Laurenţiu Ciurel. „Primesc foarte multe telefoane şi mesaje de la oamenii care lucrează în companie şi suferă de pe urma acestor măsuri. Sunt convins că protestul anunţat de sindicate va avea loc, pentru că tensiunea este foarte mare, atât din cauza reducerii programului de lucru la patru zile, cât şi din partea TESA, unde au fost acele reduceri de salarii”, a spus Popeangă.

Deputatul nu înţelege de ce administraţia nu acordă o mai mare importanţă dialogului cu sindicatele, ceea ce ar fi putut evita manifestările de protest. Popeangă crede că vizita la Târgu Jiu a ministrului Energiei, Constantin Niţă, programată pentru luni, va aduce părţile la masa dialogului. (A.A.)

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: