Potârcă află azi dacă se întoarce în beciul Poliţiei

Constantin Ninel Potârcă doarme de miercuri noaptea acasă şi speră ca aşa să fie în continuare, dar, pentru asta, azi are de trecut un mare hop, cel al unuia din cele două recursuri în care magistraţii ar vor decide din nou în privinţa libertăţii sale.

Fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă a fost pus în libertate în cursul nopţii de miercuri spre joi, după ce o instanţă a respins cererea anchetatorilor de a emite mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. A fost a doua lovitură primită de anchetatorii care sperau să îl păstreze după gratii pe liderul rromilor, argumentele şi dovezile prezentate nefiind suficiente în faţa judecătorilor. Zeci de susţinători şi prieteni l-au aşteptat pe Potârcă la ieşirea din arestul IPJ Gorj, acesta precizând că îi va da în judecată, la rândul său, pe anchetatori.

„Ei au ridicat problema că mă sustrag de la cercetări, dar în acest dosar al doilea cercetările au început azi. Unde să mă sustrag că eu eram în arestul Poliţiei-! O tâmpenie! Cum poţi să susţii tu, procuror, o aşa tâmpenie- Cum să mai fac eu o infracţiune în perioada asta- Au vrut doar să mai mă ţină 24 de ore la beci”, a precizat Potârcă la ieşirea din sediul IPJ Gorj.

Acesta a criticat însă şi deciziile judecătorilor, decizii prin care i-a fost limitată deplasarea prin ţară, el având interdicţie de a pleca din Târgu Jiu, deşi susţine că are afaceri inclusiv la Bucureşti. Potârcă spune că, de asemenea, nu are voie să se întâlnească pe parcursul anchetei cu nepotul său, care a fost, de asemenea eliberat, cei doi locuind însă în aceiaşi curte din cartierul Meteor.

„Să nu mă întâlnesc cu nepotul meu este o problemă pentru că amândoi stăm în aceeaşi curte. Te doare mintea de aşa ceva! Tatăl lui e cardiac, se poate întâmpla orice, să aibă nevoie de ajutor şi eu să nu mă întâlnesc cu el. Nu am voie să mă întâlnesc nici cu contabila, deşi ea are de depus acte contabile”, a precizat Potârcă, în dosarele deschise pe numele său fiind implicate alte două persoane, printre care şi contabila firmelor sale.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: