Potârcă, rearestat după câteva minute de la eliberare

Zile şi nopţi zbuciumate pentru fostul candidat la Preşedinţia României, care şi-a petrecut noaptea trecută în arestul IPJ Gorj, deşi aseară o instanţă respinsese propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestuia. Constantin Ninel Potârcă a rămas în arestul Poliţiei după ce oamenii legii au scos împotriva sa un as din mânecă şi au reuşit să îl menţină după gratii, aşa cum s-a întâmplat şi luni noaptea.

Poliţiştii au răscolit luni toată ziua palatele romilor din Meteor înainte de a ajunge la „peştele cel mare”, respectiv la Constantin Ninel Potârcă. După ore întregi de percheziţii la zeci de familii implicate în diferite afaceri derulate în imperiul celui care este preşedinte la Patronatul Oamenilor de Afaceri Romi, poliţiştii au ajuns la concluzia că se impune invitarea lui Potârcă la sediul IPJ Gorj. Acesta a fost adus aici împreună cu un nepot de-al său, Toma Potârcă, cu care a şi rămas până la urmă în spatele gratiilor.

Seara de luni a fost una de calvar, dar mult mai uşoară decât cea de marţi. Potârcă a fost audiat ore în şir la IPJ Gorj, iar aproape de miezul nopţii a primit vestea că este reţinut pentru 24 de ore, procurorii fiind decişi să ceară arestarea sa preventivă. Motivul l-au reprezentat nişte tranzacţii pe care omul de afaceri rom le-a derulat anul trecut şi la începutul lui 2010, când o firmă de-a sa din Târgu Cărbuneşti nu a înregistrat în contabilitate diferite acte, producând astfel un prejudiciu de sute de mii de lei noi, respectiv miliarde de lei vechi, în afacerile respective fiind anchetate alte două persoane, în stare de libertate.

Acuzaţii

„În fapt, s-a reţinut că învinuitul Potârcă Constantin Ninel, în calitate de administrator al SC AMSAI PROD SRL Tg.Cărbuneşti, în semestrul 2/2009 nu a înregistrat în documentele contabile suma de 749.167,74 lei, provenită din vânzarea către alte societăţi de uree şi azotat de amoniu, cauzând un prejudiciu în valoare de 276.820 lei la bugetul statului. Acelaşi învinuit, în luna august 2009, a înregistrat în evidenţele contabile ale SC AMSAI PROD SRL Tg.-Cărbuneşti trei facturi fiscale emise de SC ROBIATEX SRL Tg.-Jiu, în valoare totală de 818.982 lei, facturi care nu atestă o tranzacţie reală, diminuând astfel baza de impozitare şi creând un prejudiciu de 329.653 lei la bugetul general consolidat. În cursul lunii februarie 2010, învinuiţii Potârcă Constantin Ninel, Potârcă Toma – administrator al SC ROBIATEX SRL Tg.-Jiu şi Nica Nicoliţa au cesionat părţile sociale ale SC ROBIATEX SRL către învinuitul Vochidă Daniel, cerându-i acestuia să pretindă că documentele contabile au fost distruse şi oferindu-i suma de 30.000 lei. Învinuita Nica Nicoliţa a semnat cele 3 facturi fiscale emise de către SC ROBIATEX SRL Tg.-Jiu către SC AMSAI PROD SRL Tg.-Cărbuneşti, atestând astfel tranzacţia nereală”, menţiona ieri Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Liber şi nu prea

Cu aceste acuzaţii Potârcă şi nepotul său au fost prezentaţi la o instanţă de judecată, care, aseară, după ore întregi de deliberare şi audieri, a decis ca omul de afaceri să fie lăsat în libertate. Teoretic, către miezul nopţii trecute, acesta ar fi trebuit să fie pus în libertate, numai că poliţiştii i-au întors din drum inclusiv pe avocaţii lui Potârcă, plecaţi deja spre Craiova. Oamenii legii au formulat noi acuzaţii de evaziune fiscală, de data aceasta fiind vorba de un nou dosar de evaziune fiscală, unul în care anchetatorii vorbeau aseară de un prejudiciu de peste 3,4 milioane lei. Printre actele din acest dosar se numără şi o chitanţă în valoare de 23,8 milioane lei tăiată pentru o sumă ce ar fi fost încasată cu bani gheaţă de către una dintre firmele lui Potârcă. Nimeni nu a explicat cum au fost număraţi banii respectivi, procurorii fiind convinşi că nimeni nu ar fi reuşit să achite cash aproape 6 milioane de euro, chitanţa respectivă fiind cea mai mare dintre cele mai descoperite în anchetele derulate până acum.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: