Potîrcă, dornic de o nouă condamnare

Constantin Ninel Potîrcă și-a ieșit miercuri din nou din pepeni în sala de judecată, când a văzut că nu află nici de această dată condamnarea pe care o tot așteaptă în procesul de evaziune fiscală în care este judecat. Avocatul său, Mioara Văduva, a lipsit de la acest termen, iar locul i-a fost luat de o altă colegă, care a participat la desfășurarea procesului fără probleme.

După audierea ultimilor doi martori din dosar ar fi trebuit să aibă loc pledoariile de final, numai că avocata care a înlocuit-o pe Văduva a cerut o amânare pentru ca apărătoarea de drept a lui Potîrcă să fie în sala de judecată. Exact acest lucru l-a scos din sărite pe fostul candidat la Președinția României. „Ce apărare să mai fac atâta timp cât eu am recunoscut de la început că sunt vinovat? Nu mai doream nici martori, nici probe, direct condamnarea, asta am cerut”, a spus, revoltat, din boxa acuzaților, Potîrcă.

Inculpatul a declarat încă de la începutul procesului că recunoaște de acum încolo toate acuzațiile ce îi sunt aduse sau care vor fi formulate la adresa sa în perioada următoare. Acesta este al patrulea dosar deschis pe numele său, în celelalte trei alegându-se cu condamnări definitive de 8 ani și 6 luni pentru evaziune fiscală de milioane de euro. La termenul de miercuri a fost audiată contabila pe care acesta a avut-o vreme de peste un deceniu la firmele sale, dar și un nepot al său, Toma Potîrcă, aflat și el în pușcărie pentru o condamnare dintr-un alt dosar. Toma era în acte asociatul firmei pe care Potîrcă a folosit-o pentru a comite noile fapte de evaziune fiscală și a fost adus ca martor în sală mai mult pentru a spune că nu știa ce afaceri învârtea unchiul său decât să ofere informații despre afacerile acestuia. În dosarul mai sunt inculpați alți doi bărbați, unul dintre ei fiind Ion Mihai, care a transmis din Franța că nu dorește să vină la audieri la Târgu Jiu, caz în care, cel mai probabil, sentința din dosar va fi pronunțată fără ascultarea sa.

Vizualizări: 432

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: