Povestea adevărată a pompei de benzină

Sînt o pompă de benzină.Sufăr deoarece cred că oamenii mă urăsc. Mereu, cînd se dau jos din mașină și mă văd, se încruntă, se freacă la ochi, apoi iar se încruntă și înjură printre dinți. Sigur mă urăsc, altfel de ce văd tot mai puțini, în ultima vreme- Și ăia puțini abia dacă mă mai ating. Nu-mi mai apasă maneta cu hotărîrea bărbatului încrezător în portofelul lui care vrea să facă plinul, cum făceau odată. Acum abia o mîngîie toți cu arătătorul, ca niște homosexuali care cred că benzina e mai multă dacă picură, nu curge. Și, cînd sînt gata să ajungă la 30 sau la 50 de lei, se concentrează și degetul începe să le tremure pe trăgaci ca unor bețivi care joacă ruleta rusească cu șase gloanțe. Dacă depășesc suma rotundă, oftează cu amărăciune, intră în mașină, scot o monedă de 50 de bani dintr-un spațiu de depozitare și se îndreaptă spre casă gîrboviți. El n-a depășit. Cocalarul. A venit cu Porsche-le ăla frumos și m-am simțit mîndră la gîndul că o să-i dau cea mai bună marfă a mea, benzina de 99, aia pentru domni care-și permit să dea mai bine de 2 lei pe kilometrul parcurs cu mașina sport prin oraș. Dar el a băgat din aia de 95 și doar de 50 de lei, nemernicul! Apoi mi-a scuturat furtunul secunde în șir, minute chiar, încercînd să scurgă și ultimii stropi. Mare mi-a fost mirarea că nu a început să-l apese meticulos de la bază înspre vîrf, cum faci cînd ți s-a terminat pasta de dinți și vrei, totuși, să mai scoți ceva din ea. Dragul meu Porsche, dacă mă citești să știi că-mi pare rău! Dragii mei oameni, și de voi îmi pare rău!

Îmi pare rău, pe de o parte, că vă fac să suferiți. Pe de altă parte, și voi mă faceți pe mine. Dacă nu ați fi atît de îndrăgostiți de mașini, dacă relația voastră cu automobilul n-ar fi atît de indestructibilă, de tandră, aproape ca aceea dintre voi și persoana iubită, atunci nici benzina nu ar fi atît de scumpă. În curînd va costa 7 lei un litru. Imaginați-vă! 7 lei să mergi pînă la piață sau în parc cu mașina. Nu departe, la vreo 10 kilometri. Nici nu vreau să vă spun cît costă acum drumurile mai lungi. Și totuși, voi plătiți. Nu ca înainte, dar continuați să cumpărați, parcă neafectați de criză, de foame și de preț. Este o relație de dragoste și de ură în același timp, asta dintre noi. Abia atunci cînd veți învăța să fiți mai indiferenți vom putea fi cu adevărat fericiți. Nu împreună, ci fiecare pentru el.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: