Preavizele de la finanțe, contestate în instanță

Mai mulți angajați ai Direcției Finanțelor Publice Gorj care au primit preavize la jumătatea lunii august au contestat în instanță aceste documente. În acest moment, cel puţin 14 persoane, membre la Sindicatul Sed Lex, au demarat acțiunea în instanță, la care se adaugă și alți angajați care nu fac parte din sindicat.

Mai mulți funcționari ai Direcției Județene a Finanțelor Publice Gorj au contestat în instanță preavizele pe care le-au primit la jumătatea lunii august. Zeci de funcționari din cei 266 care au primit preaviz au acționat în instanță Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în speranța că își vor face dreptate, fiind nemulțumiți de felul și criteriile după care au fost împărțite aceste preavize. „De la Sindicatul Sed Lex aproximativ 14 membri au făcut acțiuni în instanță, prin care au contestat preavizele primite.  Printre aceștia sunt și funcționari care au optat pentru un post vacantat, dar și cei care nu au avut nicio opțiune. În mod normal, dacă preavizele  nu au fost întrerupte cu concedii medicale ar trebui să se termine pe data de 5 septembrie. Pe lângă membrii de sindicat este posibil ca și alți angajați să fi făcut contestații. Noi sperăm să-și facă dreptate în instanță”, a declarat Răzvan Petcu, lider sindical.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: